Tradiţie: 101 ani de excelenţă
Ascensiunea
facultăţii noastre a fost susţinută de anvergura unor Titani, ale căror
performanţe ştiinţifice i-au adus în preajma premiilor Nobel, aşa cum au fost
academicienii Dragomir Hurmuzescu şi Ştefan Procopiu.
Având
piatra de temelie în Şcoala Superioară de Electricitate Industrială (noiembrie
1910), devenită ulterior Institut Electrotehnic, am fost una
din cele două facultăţi fondatoare, în 1938, ale Şcolii Politehnice „Gheorghe
Asachi” din Iaşi. Evoluţia facultăţii a fost impulsionată de înfiinţarea, în
anul 1960, a specializării Energetică. Începând cu anul 1995,
s-a dezvoltat specializarea de Inginerie economică (în domeniul Inginerie
şi management), iar din anul 2003 şi specializarea de Informatică
aplicată în ingineria electrică (în domeniul Ştiinţe inginereşti
aplicate)
Toate
programele noastre de studii universitare de licenţă şi de master sunt
acreditate ARACIS, cu calificativul „încredere”, iar, începând cu anul
universitar 2011-2012, deţinem autorizaţia provizorie pentru şcolarizarea
programului de studii universitare de licenţă în limba engleză, Electrical
Engineering and Computers (Inginerie Electrică şi Calculatoare).
Cu
începere din anul 2008, centenara
Facultate de Electrotehnică şi-a schimbat denumirea, prin
Hotărâre de Guvern, devenind: Facultatea de Inginerie Electrică,
Energetică şi Informatică Aplicată, cu acronimul IEEI, ca o recunoaştere a
racordării ferme şi flexibile a programelor noastre de studiu la solicitările
venite din economia reală a mileniului trei.
Prezent
şi viitor: succes în carieră şi societate
Pentru
sesiunea de admitere iulie 2012 vom scoate la concurs un număr suficient de
mare de locuri integral finanţate de la
buget pentru studii universitare de licenţa (ingineri - 4 ani), care implică formare profesională excelentă, locuri
subvenţionate în cămine moderne, burse de studiu şi sociale, tabere şi
transport gratuit. Complementar, formarea voastră va fi desăvârşită de
nenumărate proiecte cultural-artistice şi sportive în care veţi avea şansa unei
benefice implicări.
Tuturor
celor care vor lua inspirata decizie de a urma cursurile facultăţii noastre, le
oferim şansa unui parteneriat care să fundamenteze traseul
ascendent pe care-l poate parcurge, alături de noi, un tânăr absolvent de
liceu.
Diplomele
emise de noi sunt recunoscute şi respectate oriunde în lume, garantând
competenţe căutate pe o piaţă a muncii dinamică şi globalizată. Noi nu producem şomeri cu diplomă universitară.
Cu
o rată de angajare de peste 90%, inginerii formaţi la noi, având solide cunoştinţe cumulate din
domeniul tehnologiilor informatice, al curenţilor tari sau al celor slabi,
precum şi al managementului economic, sunt solicitaţi în industria şi
cercetarea din întreg spaţiul Uniunii Europene.
Veţi
fi trataţi de profesorii voştri cu respect, înţelegere şi maximă
responsabilitate, pentru că împreună avem acelaşi obiectiv strategic: reuşita
voastră într-o lume tot mai concurenţială, în care vă vom ajuta să vă găsiţi
locul dorit!
Vă
dorim succes la examenul de bacalaureat şi vă aşteptăm să începem împreună
drumul vostru către împlinire socială şi profesională.
|