logo_home_2
logoLib
română english

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi

.

HomeStiriConducerea Băncii Comerciale Române a inițiat, la Iași, o colaborare cu…

Conducerea Băncii Comerciale Române a inițiat, la Iași, o colaborare cu Alianța Universităților Tehnice din România

intâlnire conducere BCR 2.JPG

 

Conducerea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), reprezentată prin rector, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, și prorectorul responsabil cu managementul resurselor, prof. univ. dr. ing. Marcel Istrate, s-a întâlnit cu președintele executiv pe România al Băncii Comerciale Române (BCR), Sergiu Manea, însoțit de directorul executiv al BCR Iași, Vlad Vitcu.

 

În cadrul întâlnirii, reprezentanții BCR au adus în discuție constituirea unui parteneriat la nivelul Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT) prin care să se înființeze un colegiu consultativ tehnologic pentru întreaga țară în care să se discute cele mai importante subiecte legate învățământul tehnic.

 

„Am fost bucuroși că primul pas pentru a se realiza acest colegiu cu Alianța a fost făcut la Iași”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI. Acesta a mai precizat că în cadrul discuțiilor s-au trasat liniile generale pentru o serie de proiecte de colaborare între universitate și BCR. „Ei s-au oferit să fie mediatori între noi și mediul economic. În sensul că ei să prezinte mediului economic și oamenilor de afaceri problemele cu care se confruntă universitățile, din ce motive universitățile tehnice nu pot să asigure în acest moment numărul de absolvenți de care este nevoie în industrie și să prezinte totodată și un punct de vedere al companiilor – ce fel de ingineri solicită, care să fie pregătirea lor și în ce număr ar fi nevoie”, a adăugat rectorul.

 

întâlnire conducere BCR.JPG

 

Reprezentanții BCR au anunțat că vor să se implice activ într-o educație financiară, una antreprenorială, a studenților. Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval explică faptul că această intenție poate veni în completarea activităților desfășurate în Centrul de consiliere și în proiectul cu privire la înființarea unei Societăți Antreprenoriale Studențești care a fost câștigat de universitate într-o competiție națională. Și angajații universității ar putea beneficia de un program de educație financiară care să le ofere o serie de repere cu privire la planificarea financiară a vieții lor.

 

În același timp, reprezentanții BCR s-au angajat să sprijine financiar universitatea pentru organizarea manifestărilor care marchează împlinirea a 80 de ani de la înființarea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, pentru găzduirea din toamnă a Consiliului Național al Rectorilor, dar și prin renovarea unor spații didactice. 

 

întâlnire conducere BCR 3.JPG


Newsletter

Informează-te in permanență si află toate informațiile de actualitate despre Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi. Abonează-te la newsletter!