logo_home_2
logoLib
română english

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi

.

HomeStiriÎndemn colectiv pentru respectarea ingineriei și a inginerilor la deschiderea…

Îndemn colectiv pentru respectarea ingineriei și a inginerilor la deschiderea anului universitar 2017 - 2018

deschiderea anului universitar - layout.JPG

 

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a marcat deschiderea anului universitar 2017 - 2018 cu o ceremonie la care au participat studenții și profesorii Politehnicii, reprezentanții autorităților locale, rectorii celorlalte universități din Iași, dar și alți parteneri ai TUIASI din mediul de afaceri ieșean și național. Evenimentul a avut loc luni, 25 septembrie, de la ora 10.00, în Aula Universității Tehnice din Corpul A, din Copou.

 

 

După intonarea imnului Gaudeamus Igitur, rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a vorbit, în deschiderea manifestării, despre importanța învățământului tehnic în România, dar și despre dificultățile cu care acesta se confruntă. „Începem acest an universitar într-un moment de, putem spune, luciditate a societății românești, în care, deși inițial timid, se discută din ce în ce mai evident despre rolul decisiv al educației tehnice în evoluția normală a unei țări. Un medic creează și păstrează viața, un umanist oferă libertate și spirit vieții, un artist dă lumină vieții, iar un agronom hrană. Un inginer îi asigură confortul”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

 
deschiderea anului universitar - Dan Cascaval.JPG

 

Acesta a însumat din mai multe surse oficiale faptul că, în România, în momentul de față, există un necesar de ingineri de aproximativ 150.000, fiind anumite medii în care se înaintează chiar și cifra de 200.000, o cifră comparabilă cu cea din Germania, care ar avea nevoie de încă 150.000 de ingineri în contextul în care aceasta absoarbe mulți specialiști din alte țări, o parte dintre ei provenind și din România. „Se poate observa că acest an reprezintă un record între ultimii șase ani, cifra de candidați cu dosare depuse pentru studiile bugetate de licență fiind cu circa 20% superioară celei de anul trecut. Profesia de inginer sau de arhitect reprezintă astăzi o șansă. O șansă financiară, o șansă în carieră, o șansă pentru o poziție socială aparte. O șansă pe termen lung, pentru viață. Și ceea ce este foarte important, o șansă să devii ceea ce îți dorești, aici, în România. Iar atât timp cât îți vei respecta profesia, ea te va face respectat”, a mai spus rectorul în discursul său. 

 

 

El a îndemnat absolvenții să aibă mai multă încredere în valoarea universității și să aibă curajul ca, după absolvire, să facă primul pas pe piața muncii într-un loc care poate fi și departe de Iași sau departe de părinți. „Cred că noi, dascălii, ar trebui să îi încurajăm mai mult să facă acest pas”, a conchis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

 

deschiderea anului universitar - Andrei Gazea.JPG

 

Cum președintele Senatului TUIASI, prof. univ. dr. ing. Doru-Adrian Pănescu, nu a putut fi prezent la ceremonia de deschidere, prof. univ. dr. ing. Ion Bogdan, vicepreședintele forului academic, a transmis un mesaj din partea acestuia și din partea Senatului TUIASI. Acesta a vorbit despre împărțirea responsabilității în procesul didactic - a profesorilor, care trebuie să știe să își țină studenții aproape, și a studenților, care trebuie să fie interesați să învețe, să experimenteze și să rămână mereu motivați.

 

Sperăm ca noi, cei care suntem de o parte a catedrei, să nu-i dezamăgim pe cei care au ales Iașul, iar la rândul nostru ne-am dori să avem numai studenți motivați. Chiar dacă TUIASI a avut rezultate bune în anul anterior, unul dintre factorii care ar putea determina încă un pas înainte ar fi acela ca o proporție cât mai mare a studenților, ideal toți, să fie mult mai interesată de procesul educațional”, a spus prof. univ. dr. ing. Ion Bogdan. La rândul său, Andrei Gazea, reprezentantul studenților în Consiliul de Administrație, le-a vorbit celor prezenți despre relația dintre studenți și profesori, mulțumindu-le acestora din urmă și cerându-le să aibă răbdare cu studenții, pe care i-a îndemnat să profite de fiecare oportunitate pe care le-o oferă universitatea.

 

deschiderea anului universitar - Maricel Popa.JPG

 

„Universitatea nu produce hârtii, ci diplome cu care vă puteți mândri”

 

La deschiderea anului universitar au fost prezenți atât primarul Iașului, Mihai Chirica, cât și președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, și prefectul Iașului, Marian Șerbescu. În discursul său, Maricel Popa le-a mulțumit profesorilor pentru activitatea pe care o desfășoară în cadrul universității spunând că sunt și ei într-o mare măsură responsabili de faptul că firme importante din întreaga lume și-au deschis sedii la Iași fiindcă au găsit aici „materia primă” bine pregătită - studenții. „Sunt onorat să fiu alături de dumneavoastră la deschiderea noului an universitar, sunt emoționat fiindcă sunt și eu absolvent al acestei universități. Studenții din primul an pășesc astăzi pe un nou drum, un drum al performanței, pe care vor fi călăuziți de profesorii TUIASI. Felicit conducerea universității și cadrele didactice care se dedică în totalitate pentru a pregăti generații întregi de specialiști de înaltă calificare în domenii esențiale pentru economia noastră”, a declarat Maricel Popa.

 

deschiderea anului universitar - Marian Serbescu.JPG

 

Și prefectul Iașului, Marian Șerbescu, a subliniat în discursul său că are o legătură strânsă cu Universitatea Tehnică, tatăl său fiind prorector al Institutul Politehnic din Iași în perioada 1982 - 1990. Acesta a oferit o distincție universității, înmânată rectorului, și a vorbit despre o altă componentă importantă a unei universități tehnice - capacitatea de a păstra o legătură strânsă și dinamică cu mediul de afaceri și de a se adapta mereu la noutățile apărute în domeniul tehnologiei. „Cea mai importantă resursă a Iașului și cea mai mare bogăție o reprezintă studenții și mediul universitar de elită - acesta este mesajul pe care-l transmit tuturor ambasadelor, oamenilor de afaceri și investitorilor. De-a lungul anilor, TUIASI și-a demonstrat capacitatea fantastică de adaptare la nou și la modernizare, într-un etalon de valoare și verticalitate academică. Port un mare respect corpului profesoral care modelează destinele tinerilor acestei țări”, a precizat Marian Șerbescu.

 

deschiderea anului universitar - Mihai Chirica.JPG

 

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a făcut în discursul său o incursiune în zona statisticilor cu privire la „producția de ingineri” la nivel mondial - 250.000 pe an în SUA, 150.000 în Coreea de Sud, 100.000 în Germania și 15.000 în România, dintre care, spune primarul, mulți aleg să lucreze în străinătate. De aceea, acesta a făcut un apel public către autoritățile naționale să fie identificate metode pentru a opri acest export al tinerilor pregătiți în universitățile tehnice din România. „TUIASI este o universitate de excepție și ceea ce uneori s-a spus nu este adevărat - că diploma de absolvire este o bucată de hârtie. Nu! Universitatea Tehnică din Iași nu produce hârtii, ci diplome cu care vă puteți mândri. Însă România are multe de făcut ca să nu mai exportăm absolvenții. Trebuie să facem tot ce ne stă în putere să nu mai exportăm inteligența. Noua revoluție industrială la care asistăm în fiecare zi trebuie să ne găsească foarte bine pregătiți”, a spus Mihai Chirica.

 

 

„Iașul a devenit, prin studenți, un oraș mai frumos”

 

Continuând tradiția ultimilor doi ani, când rectorii universităților de stat din Iași au convenit să transmită, pe rând, un mesaj comun la deschiderea anului universitar la fiecare dintre cele cinci instituții de învățământ superior din capitala Moldovei, prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonatorul de credite al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a vorbit despre potențialul enorm pe care îl are Iașul, dar care încă nu este valorificat, fiindcă nu există curajul de a lupta „pentru marile idei și marile proiecte”.

 

deschiderea anului universitar - Mihaela Onofrei.JPG

 

„În ultimele două săptămâni, Iașul a prins mai multă culoare în obraji, s-a încărcat cu mai multă energie, a devenit un oraș mai cult, mai frumos, pentru că a început «invazia» atât de așteptată a studenților, pentru care ne-am pregătit toată vară. Cum să nu ne bucure această fericită întâmplare, când Iașul este al treilea centru universitar al României? Datele statistice în luna mai 2017 arătau că la Iași învățau 42.110 studenți, la Cluj, 50.264 de studenți, iar în regiunea București - Ilfov 127.500 de studenți”, a menționat prof. univ. dr. Mihaela Onofrei.

 

deschiderea anului universitar - Genoveva Farcas.JPG

 

Tot pentru studenți a fost menit și mesajul rostit de inspectorul școlar general, Genoveva Farcaș, care le-a transmis acestora să fie motivați pentru a putea studia, pentru a putea deveni profesioniști în domeniul lor și a culege roadele unei pregătiri care a început încă din primii ani de școală. „Între instituțiile noastre există o determinare dublă - de calitatea elevilor noștri depinde calitatea studenților dumneavoastră, după cum și «produsul» Universității Tehnice se regăsește între profesorii care predau discipline tehnice, educația tehnologică din școli. Sunt pârghii comune de referință care ne leagă și pe care dorim să le dezvoltăm în continuare”, a spus Genoveva Farcaș.

 

deschiderea anului universitar - Mihail Voicu.JPG

 

Înainte ca decanii și studenții să se retragă către deschiderile de an universitar organizate de fiecare dintre cele 11 facultăți ale TUIASI, prof. univ. dr. ing. Mihail Voicu, președintele Filialei Iași a Academiei Române, a ținut un discurs în care a prezentat un istoric al Teoriei sistemelor dinamice, din 1881 în prezent, introducându-i audienței și pe matematicienii, fizicienii și inginerii care au avut cele mai importante contribuții la dezvoltarea acestei teorii.

 

deschiderea anului universitar - Irina Lungu.JPG

 

Continuând ideile despre „teoria haosului”, exprimate de președintele Filialei Iași a Academiei Române, prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relații internaționale al TUIASI, a vorbit despre haosul existent în viața fiecărei persoane și îi care controlează, uneori inconștient, deciziile. Aceasta a punctat ulterior importanța parteneriatelor pe care le are TUIASI cu băncile, introducând următorul moment, cel în care reprezentanții BRD au premiat 11 dintre cei mai buni studenți ai TUIASI, câte unul de la fiecare facultate. „Băncile sunt alături de noi, parteneri în constituirea acestui spirit de succes, și «vânează» alături de universitate o recompensă și o recunoaștere pentru studenții fiecărei facultăți. Nu doar o sumă de bani, dar și o prezență în acest cadru de început, pentru un nou an universitar”, a adăugat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu.

 

deschiderea anului universitar - premiere studenti.JPG

 

Acestea nu au fost însă singurele distincții primite de studenții TUIASI. În festivitățile de deschidere ale noului an universitar organizate de fiecare facultate în parte, sponsorii și partenerii universității au premiat cei mai buni studenți, liderii promoțiilor de ingineri din generațiile care au început de luni, 25 septembrie, un nou an pe băncile facultăților.

 

Lista studenților care au fost premiați de BRD la deschiderea anului universitar:

 

1. Florin Alexandru Vasluianu - anul al II-lea - Facultatea de Automatică și Calculatoare

 

2. Dorin Bulbuc - anul al III-lea - Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului

 

3. Vadim Dascal - anul al III-lea - Facultatea de Construcții și Instalații

 

4. Gabriel-Răzvan Buzău - anul al II-lea - Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial

 

5. Bogdan - Constantin Ionescu - anul al III-lea - Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației

 

6. Iulian Balan - anul al II-lea - Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată

 

7. Andreea Farcaș - anul al III-lea - Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului

 

8. Andrei Cucoș - anul al II-lea - Facultatea de Mecanică

 

9. Andreea - Simona Bradan - anul al II-lea - Facultatea de Știința și Inginerie Materialelor

 

10. Mariam Bezeid - anul I - Facultatea de Textile-Pielărie și Management Industrial

 

11. Florina Pantilimonescu - anul I - Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”

 

deschiderea anului universitar.JPG

 

deschiderea anului universitar - complet.JPG


Newsletter

Informează-te in permanență si află toate informațiile de actualitate despre Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi. Abonează-te la newsletter!