logo_home_2
logoLib
română english

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi

.

HomeStiriReprezentanții Comisiei Europene au prezentat profesorilor și cercetătorilor…

Reprezentanții Comisiei Europene au prezentat profesorilor și cercetătorilor Universității Tehnice oportunități de finanțare

sesiunea informare marie curie (1).jpg

 

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a organizat vineri, 3 noiembrie 2017, de la ora 09.30, o sesiune de informare cu privire la oportunitățile de finanțare din cadrul acțiunilor Marie Skłodowska-Curie, eveniment desfășurat în parteneriat cu Agenția Executivă pentru Cercetare a Comisiei Europene. În sala de conferințe a din clădirea Rectoratului TUIASI au participat la manifestare zeci de cercetare mediul universitar, de stat și privat, dar și studenți doctoranzi și post-doctoranzi.

 

Evenimentul a fost deschis de o prezentare a „oportunităților de finanțare a cercetării și inovării”, disponibile prin Programul Orizont 2020, susținut de Irina Elena Tiron, consultant de proiecte de la Comisia Europeană-Agenția Executivă de Cercetare. Cei prezenți au putut afla cum pot fi depuse proiectele, cum pot deveni experți, ce înseamnă o evaluare științifică, cum poate un cercetător român să construiască un consorțiu internațional, dar și care ar fi condițiile și bugetul pentru următorii trei ani. Mai exact, dintr-un buget de 80 de miliarde de euro, disponibil între 2014-2020, în următorii ani vor fi disponibili 30 miliarde de euro la nivelul întregii Uniuni Europene. „UE crede că cercetarea este o investiție pentru viitor. Susține descoperirile științifice, indiferent că se întâmplă în laboratoare, universități, departamente de cercetare și dezvoltare în domeniul privat și dorește să fie aduse pe piață, aproape de cetățeni”, a explicat Irina Elena Tiron.

 

sesiunea informare marie curie (4).jpg

 

Evenimentul a continuat cu o prezentare a evaluării științifice a propunerilor de proiecte din programul RISE Marie Skłodowska-Curie susținută de prof. univ. dr. ing. Mirela Blaga, expert evaluator de la TUIASI, fiind prezentat și proiectul SPINSWITCH finanțat prin intermediul acestor acțiuni, de către prof. dr. Aurelian Rotaru, coordonator științific de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. „Cred că nu există un nume mai frumos și mai inspirat pentru aceste tipuri de proiecte, ele se referă exclusiv la resursa umană, la dezvoltare, la viitorul ei și la ceea ce această resursă poate, la rîndul său, să întoarcă societății din care face parte. Ceea ce ne leagă pe toți este entuziasmul activităților pe care le facem în acest context și am vrea să vă transmitem același lucru, o doză de optimism, de încurajare, ca fiecare persoană să plece de aici cu o idee, o inspirație”, a spus celor din sală prof. univ. dr. ing. Mirela Blaga.

 

sesiunea informare marie curie (2).jpg

 

Ideea că dezvoltarea nu este posibilă fără o dedicare în domeniul cercetării a fost întărită și de prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector relații internaționale, care a vorbit despre posibilitățile actuale de a face performanță în domeniu. „Nu știu câți dintre noi sunt dispuși să pună egal între viața pe care o au și timpul acestei vieți petrecut și dedicat aproape în exclusivitate cercetării. Cu siguranță s-au schimbat mijloacele prin care se poate face această cercetare, și iată că prin acțiunea de astăzi avem această gură de aer proaspăt. Deși cercetarea este în momentul de față încurajată prin diferite criterii de promovare la grade didactice sau titluri academice și are o conotație de interes individual, cu siguranță interesul individual poate să atragă indivizi cu același interes tematic, instituțional”, a precizat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu.

 

sesiunea informare marie curie (3).jpg

 

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și asigurarea calității, a subliniat faptul că nu se poate desfășura activitate didactică fără cercetare într-o universitate, loc în care se încurajează astfel de activități, dând și un exemplu în acest sens. „Experiența personală este imbatabilă, cineva care a aplicat la un call, care a evaluat, are o experiență care este deasupra tuturor actelor, informațiilor. Acum câțiva ani am fost la o manifestare similară, unde un profesor tânăr de la Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați a avut o prezentare briliantă care mă marchează și acum. Tânărul se numește Lucian Puiu Georgescu. Nu știu dacă e obligatoriu pentru a deveni ministrul Cercetării să fii evaluator la Comisia Europeană și să ții conferințe la TUIASI, dar vreau să le spun celor care vor conferenția astăzi că nu se știe ce le rezervă viitorul”, a conchis prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin.

 

Mai multe detalii despre program găsiți la acest link.


Newsletter

Informează-te in permanență si află toate informațiile de actualitate despre Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi. Abonează-te la newsletter!