Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a semnat vineri, 06.06.2025, două contracte de proiectare și execuție în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, cele două investiții urmărind reabilitarea și eficientizarea energetică a Căminului T11, dar și reabilitarea și transformarea terenului acoperit din campus în Sală de sport. Cele două obiective situate în Campusul „Tudor Vladimirescu” vor fi reabilitate de către Asocierea S.C. KATAR CONNEG S.R.L. – S.C. STOOD PROJECT S.R.L., contractele fiind atribuite în urma unei proceduri de licitație publică și sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Lucrările de reabilitare a căminului T11 vor viza în special îmbunătățirea condițiilor de trai pentru studenți, fiecare cameră urmând să fie dotată cu grup sanitar propriu, iar clădirea va fi eficientizată energetic pentru a asigura un ambient plăcut pe tot parcursul anului. Totodată, camerele vor găzdui maximum doi studenți, nu patru ca până acum, urmând să fie reconfigurate în așa fel încât să beneficieze și de grup sanitar separat. Pe lângă dotările legate de confort, clădirea va beneficia și de panouri fotovoltaice care vor reduce la minimum consumul de energie electrică sau termică.

Al doilea contract semnat vineri vizează transformarea actualului teren de sport acoperit, care poate fi utilizat de studenți doar aproximativ trei sau patru luni din anul universitar, într-o nouă sală de sport, modernă și adusă la standardele actuale și care va putea fi folosită pe toată durata anului. Această investiție reprezintă un câștig semnificativ pentru TUIASI în contextul în care sala actuală este adesea neîncăpătoare pentru toate activitățile studenților universității.

Cele două investiții sunt cuprinse în cadrul Apelului II – „Modernizarea infrastructurii universitare pentru un spațiu academic echitabil”, prin care Ministerul Educației și autoritățile centrale susțin modernizarea condițiilor de trai și studiu pentru studenți în spiritul sustenabilității și eficienței energetice.
Denumirile complete a celor două contracte atribuite sunt:
- Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiție [REABILITARE ȘI EFICIENTIZARE ENERGETICĂ CĂMINE T9, T10, T11 ȘI MODERNIZARE SALĂ SPORT DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII TEHNICE „GHEORGHE ASACHI” DIN IAȘI] – LOT 4 – Reabilitare și eficientizare energetică Cămin T11”, iar valoarea totală este de 13.698.973,37 lei.
- Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiție [REABILITARE ȘI EFICIENTIZARE ENERGETICĂ CĂMINE T9, T10, T11 ȘI MODERNIZARE SALĂ SPORT DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII TEHNICE ”GHEORGHE ASACHI” DIN IAȘI] LOT 1 – Reabilitare și eficientizare energetică teren de sport acoperit – „Sală de sport” Iași, iar valoarea totală este de 6.109.122,02 lei. Din această sumă, 4,701,528.87 reprezintă finanțarea PNRR, iar 1,407,593.15 lei din bugetul TUIASI.
„Prin această investiție, TUIASI își continuă strategia de modernizare a infrastructurii campusului universitar, cu accent pe sustenabilitate, confort termic, siguranță și calitatea vieții studenților. Ne bucurăm că putem să începem lucrările la obiective noi și ne dorim ca studenții noștri să poată beneficia de acestea în cel mai scurt timp posibil. Conform contractului, termenul de execuție este de 12 luni, dar sperăm să reușim să îl putem da în funcțiune chiar mai repede de atât”
a precizat prof. univ. dr. ing. Maria Carmen Loghin, prorector în cadrul Prorectoratului Managementul Resurselor și Dezvoltare Instituțională al TUIASI.

Politehnica ieșeană a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Educației pentru renovarea a trei cămine și a unei săli de sport prin PNRR în luna decembrie a anului trecut, iar cele semnat vineri, pe 6 iunie, sunt primele dintre cele 4 contracte care vizează cele patru obiective. Bugetul total de finanțare pentru cele trei cămine (T9,T10 și T11) și a sălii de sport cuprinse în proiect este de 58,7 milioane de lei, în perioada imediat următoare urmând să fie atribuite și celelalte trei proiecte de renovare și reabilitare.
„Semnarea acestui contract, alături de cele ce vor urma, marchează un pas semnificativ în continuarea procesului de modernizare a Campusului „Tudor Vladimirescu”, unul dintre cele mai ample proiecte la nivel național, atât ca valoare a fondurilor atrase, cât și ca amploare a intervențiilor. Proiectele finanțate prin PNRR, cele mai consistente pe această axă la nivel național, asigură îmbunătățirea continuă a condițiilor de trai și studiu pentru studenți. Deși în ultimul deceniu au fost reabilitate mai multe cămine prin diverse surse de finanțare, iar proiectele recente depășesc 60 de milioane de euro, ne menținem angajamentul de a moderniza integral campusul, oferind studenților condiții optime și confort sporit”
a precizat conf. univ. dr. Bogdan Istrate, prorector în cadrul Prorectoratului Relația cu Studenții al TUIASI.
Toate căminele și noua sală de sport (actualul teren acoperit) vor fi renovate la aceleași standarde de confort și eficiență energetică, vor beneficia de panouri fotovoltaice menite să reducă cât mai mult consumul de energie și vor avea dotări moderne, la standardele actuale. La evaluarea din toamna anului trecut, proiectul de reabilitare al TUIASI care privește cele patru obiective a obținut punctaj maxim, fiind singura instituție de învățământ superior din Iași care a reușit să ia 100 de puncte din 100, iar suma atrasă din fonduri externe (PNRR) este de aproape 47,5 milioane de lei, în timp ce valoarea totală a proiectului este de 58,7 milioane de lei.