Rectorul universității, Prof.univ.dr.ing. DAN CAȘCAVAL, confirmat de Ministerul Educației prin Ordinul M.E. nr. 3804 din 15.02.2024, anunță demararea procesului de selecție a 3 (trei) membri, cadre didactice, pentru Comisia de etică şi deontologie universitară (mandatul 2024-2028).
Metodologia de selecție a membrilor Comisiei de etică și deontologie universitară, cadre didactice/de cercetare este postată pe site-ul TUIASI la adresa: link
Candidații la poziția de membru al Comisiei de etica și deontologie universitară, cadre didactice/de cercetare, trebuie sa îndeplinească urmatoarele condiții:
- să fie cadre didactice titulare;
- să fie persoane cu prestigiu profesional;
- să nu fi fost sancționate de Comisia de etică și deontologie universitară sau de Comisia de analiză și cercetare a abaterilor disciplinare în ultimii 5 ani;
- să nu fie condamnate penal definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care nu a intervenit reabilitarea.
Comisia de etica și deontologie universitară aplică prevederile Codului de etică și deontologie universitară conform regulamentului propriu.
Selecția se desfașoară după următorul calendar:
- Publicarea anunțului selecției la adresa www.tuiasi.ro – 05.09.2025;
- Înscrierea candidaților 08 – 10.09.2025;
- Propunerea în Consiliul de Administrație a membrilor Comisiei de selecție – 11.09.2025;
- Analiza documentelor depuse, intervievarea candidaţilor de către Comisia de selecţie și afișarea rezultatelor – 17.09.2025;
- Avizarea componenței Comisiei de etica și deontologie universitară în Consiliul de Administrație – 18.09.2025;
- Aprobarea componenței Comisiei de etică și deontologie universitară în Senatul TUIASI – 19 – 26.09.2025.
Dosarul pentru înscriere la selecție va conține următoarele documente:
- Scrisoare de intenție adresată Rectorului universității;
- CV tip Europass, cu precizarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate;
- Aviz eliberat de către medicul specialist psihiatru;
- Certificat medical eliberat de către medicul specialist de medicina muncii.
Dosarele de concurs se depun la Registratura Universității Tehnice ,,Gheorghe Asachi” din lași, str. Prof.dr.docent Dimitrie Mangeron, nr. 67, în perioada 08 – 10.09.2025, între orele 8:00-15:00, direct sau prin intermediul serviciilor poștale ori de curierat, care asigură confirmarea primirii.