În cadrul programului Zilele TUIASI 2025, FAST 2025 – Festival for Architecture Schools of Tomorrow aduce inovație și creativitate pe străzile Iașului. Evenimentul internațional de arhitectură, organizat de Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” (TUIASI), a coincis cu lansarea tramvaiului tematic „Tramvaiul Arhitecților”.

„Tramvaiul Arhitecților” este cel de-al 24-lea mijloc de transport public personalizat tematic în cadrul programului cultural „Iași – orașul tramvaielor pictate”. Lansarea a avut loc în prima săptămână a lunii noiembrie, chiar în timpul desfășurării FAST 2025, ediția a III-a, și a fost urmărită de peste 250 de persoane. Cursa inaugurală între Târgu Cucu și Copou a fost suplimentată cu alte două tramvaie pentru a-i transporta pe toți participanții, în cadrul căreia au fost susținute prelegeri despre patrimoniul arhitectural al Iașului de către trei arhitecți, după cum a declarat Silviu Teodor Stanciu, coordonator al proiectului din partea Asociației Tram Club Iași.
Silviu Teodor Stanciu a mulțumit celor 21 de studenți care s-au implicat activ în atelierul creativ, printre care studenți ai Facultății de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” TUIASI și ai Facultății de Arte Vizuale, specializarea Design.
„Timp de patru zile intensive, de dimineață până seara, alături de mine și de arhitectul Tiberiu Teodor-Stanciu, am lucrat pentru ca întreaga compoziție grafică să fie redată până în cel mai mic detaliu pe caroseria tramvaiului. Nu este o compoziție simplă, ci una complexă, cu numeroase figuri grafice reproduse prin măsurători atente, desenate inițial cu creta și apoi cu migală, cu șabloane realizate manual și vopsea.”
Călătorii vor regăsi simbolul ferestrei, liantul vizual al întregului proiect, transformând lateralele tramvaiului în fațade animate cu scene zilnice din viața cotidiană. În interior, călătorii sunt întâmpinați de „doza de cultură”: o galerie cu citate ale arhitecților celebri, ilustrate grafic de Tiberiu Teodor-Stanciu, și imagini fotografice din timpul atelierului de lucru.

Un element nou este instalarea unei noi biblioteci, a patra din tramvaiul ieșean, cu cărți și reviste cu tematică arhitecturală, care vor fi schimbate periodic.
„Mulțumim Ordinului Arhitecților din Iași pentru sprijin, mai ales că anul acesta marcăm 10 ani de când există biblioteci în tramvai în Iași. Proiectul așteaptă să fie descoperit de întreaga comunitate ieșeană”
a adăugat Silviu Teodor Stanciu.
Tramvaiul circulă acum pe traseele 1, 7, 8 și 13, iar echipa așteaptă reacțiile călătorilor.
Proiectul a fost realizat de o echipă de 21 de studenți: Sofia Anastasiei, Ema Botezatu, Oliver Bumbu, Andreea Bianca Constantin, Magdalena Coroi, Ana-Maria Deaconescu, Ana Ștefania Dumitrache, Martina Giurgila, Alexandra Haimana, Rareș Ioan, Mihaela Istratii, Ilinca Lupascu, Bianca Mocanu, Maria Nechiță, Elena Claudia Negru, Ioana Denisa Nistor, Alexandra Iuliana Pruteanu, George-Daniel Radeș, Florin Schipor, Karina Șoitu, Andreea Velniceru – studenți ai Facultății de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” TUIASI și ai Facultății de Arte Vizuale și Design Iași, sub îndrumarea asist. univ. dr. Tiberiu Teodor-Stanciu și lector univ. dr. Silviu Teodor-Stanciu.

Proiectul a fost implementat sub egida „Iași – orașul tramvaielor pictate”, de Asociația Tram Club Iași, în parteneriat cu Compania de Transport Public Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, Filiala Iași, al Facultății de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” TUIASI și al Primăriei Municipiului Iași.




![BEST Iași - Alături de concurenți [foto de la ediția din 2017 a concursului]](https://www.tuiasi.ro/wp-content/uploads/2019/03/43701835_770644593281945_6533560370033337478_n.jpg)












