Vă informam acum câteva săptămâni că voleiul masculin ieșean a fost readus în competiții după 30 de ani de absență de CS Politehnica Iași, clubul sportiv al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI). Echipa pregătită de antrenorul Ionuț Știrbu, de la catedra de educație fizică a TUIASI, câștiga un meci la turneul de la Suceava, primul al Diviziei A2 Est, dar pentru etapa de la Iași, desfășurată în Sala Polivalentă de vineri până duminică, echipa s-a putut baza pe doi jucători noi.

Primul meci a fost în compania echipei CSM Arcada Galați, formația secundă a multiplei campioane naționale, meci foarte dificil, câștigat de o manieră entuziasmantă cu 3-1 (25-23, 25-18, 22-25, 25-21). Prestația convingătoare a fost continuată și sâmbătă printr-un 3-0 (25-21, 25-14, 25-16) fără drept de apel cu CSM Petrodacia Piatra Neamț.
CS Politehnica Iași era singura formație neînvinsă după primele două zile, iar duminică s-a întâlnit cu Știința Bacău. A câștigat primele două seturi, dar accidentarea lui Sălceanu la începutul celui de-al treilea act a cam dat peste cap jocul formației ieșene. Știința a redus din diferență, iar setul al patrulea a fost echilibrat. CS Politehnica Iași a condus ultima oară cu 21-20, a egalat la 22, dar n-a putut evita actul decisiv, în care oboseala acumulată în cele trei zile de turneu și-a spus din plin cuvântul și a pierdut meciul cu 2-3 (25-19, 25-23, 12-25, 22-25, 12-15).
„Sunt foarte mândru de jucătorii mei! Am fost însă atât de aproape de încă o victorie… Chiar dacă suntem o echipă abia reînființată, nu ne mulțumim cu puțin”
ne-a declarat antrenorul Ionuț Știrbu.
CS Politehnica Iași s-a bazat în turneul de la Iași pe următorul lot de jucători: Chebac (căpitan), Prodan, Afrăsinei, Huștiuc, Sălceanu, C. Aciobăniței, Gatmaniuc (libero), Toncu (libero), Marian (a jucat și libero), Rotărescu, Șandru, Balint, Gorceac, Cozma, Gospodinov (a jucat și libero) și Diac.
„Echipa a progresat după primul turneu, dar abia încep să se sudeze relațiile de joc și nu este deloc puțin lucru că a câștigat turneul din Sala Polivalentă. Avem 13 studenți la TUIASI și doi absolvenți TUIASI în lot”
ne-a declarat Vasile Manole, directorul CS Politehnica Iași.

CS Politehnica Iași a acumulat 7 puncte în turneul din Sala Polivalentă și a ocupat primul loc, urmată de CSM Arcada Galați 5 puncte (3-0 cu Știința și 3-2 cu CSM Petrodacia), Știința 5 (3-0 cu CSM Petrodacia) și CSM Petrodacia 1. În clasamentul general după două etape, CS Politehnica Iași ocupă locul al doilea, cu 10 puncte, încadrându-le pe podium pe Știința (11 puncte) și CSM Suceava (9 puncte, a stat în turneul de la Iași).
CS Politehnica Iași a încheiat meciurile din acest an în Divizia A2 Est, care numără acum 6 echipe, prin includerea echipei CSM Rm. Sărat în competiție. Inițial au fost cinci grupări, cu turneu de patru la fiecare dintre ele, acum vor fi în total 6 turnee de câte patru echipe, așa că fiecare dintre combatante va participa la patru turnee și va sta la două. CS Politehnica Iași va juca anul viitor în turneele de la Rm. Sărat și Galați și va sta la cele de la Bacău și Piatra Neamț.




![BEST Iași - Alături de concurenți [foto de la ediția din 2017 a concursului]](https://www.tuiasi.ro/wp-content/uploads/2019/03/43701835_770644593281945_6533560370033337478_n.jpg)












