Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a dus vocea mediului academic ieșean în inima Europei, la Bruxelles, într-un dialog cu Amazon și lideri europeni despre investiții strategice, inovare și viitorul regiunilor competitive. Evenimentul „Vectorii inovării în România”, găzduit de Consulatul României din Bruxelles, a avut-o ca speaker pe conf. univ. dr. ing. Simona Caraiman, prorector pentru Informatizare și Comunicații Digitale, într-un panel dedicat modului în care universitățile, mediul privat și instituțiile europene pot construi împreună regiuni puternice și atractive pentru talente.

Contextul evenimentului
La Bruxelles au fost prezenți reprezentanți ai mediului academic, ai sectorului privat și ai instituțiilor europene, printre care Excelența Sa Andreea Păstârnac, Ambasadorul României în Regatul Belgiei, Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, precum și reprezentanți ai Amazon Europa și ai EURADA (Asociația Europeană a Agențiilor de Dezvoltare). Programul a inclus prezentări despre cei 20 de ani de prezență Amazon în România și un panel de discuții moderat de Andreea Leru, din cadrul biroului ADR Nord-Estde la Bruxelles.
Panelul „Building Competitive EU Regions”
Panelul „Building Competitive EU Regions: How Strategic Investments Drive Regional Growth & Talent Retention” a adus la aceeași masă TUIASI, Amazon și EURADA, într-o discuție aplicată despre investiții strategice, retenția talentelor și colaborarea public–privat–academic. Alături de conf. univ. dr. ing. Simona Caraiman au participat Cristian Josan, Director General al Amazon România și Francesco Molica, Director EURADA. Discuția a pornit de la o întrebare-cheie adresată tuturor paneliștilor: «De ce abordarea fiecăruia reușește să producă, în practică, competitivitate regională?». Răspunsurile au evidențiat complementaritatea celor trei perspective: investiția privată, excelența academică și capacitatea instituțională europeană.
O altă temă importantă a vizat echilibrul dintre răspunsul la nevoile mediului privat și independența cercetării, esențială pentru credibilitatea mediului universitar. Această tensiune definește responsabilitatea universităților moderne: să fie motoare ale inovării fără a deveni simpli furnizori de resurse pentru sectorul privat.
„Mesajul pe care l-am dus la Bruxelles a fost simplu: fără universități puternice, niciun proiect de dezvoltare regională nu poate fi sustenabil pe termen lung. La TUIASI ne asumăm nu doar rolul de formare a specialiștilor, ci și pe acela de partener activ pentru mediul privat și autorități, astfel încât tinerii noștri să găsească aici, în regiune, motive reale să rămână și să construiască”
a subliniat conf. dr. ing. Simona Caraiman, prorector pentru Informatizare și Comunicații Digitale.
Retenția talentelor – o provocare regională
În secțiunea dedicată retenției talentelor, moderatoarea a solicitat paneliștilor să descrie concret ce ar fi necesar pentru a păstra în Iași cei mai buni absolvenți. Cristian Josan a detaliat investițiile Amazon în dezvoltarea talentelor locale prin parteneriate universitare, programe de training și inițiative dedicate generațiilor viitoare. Această discuție a evidențiat importanța colaborărilor de lungă durată dintre universitate și mediul privat, nu doar ca relație formală, ci ca investiție reciprocă într-un mediu local orientat spre inovare.
Colaborare public-privat-academic: de la concept la practică
Blocul final al panelului a transformat conceptul abstract de „ecosistem de inovare” într-o discuție concretă despre ce funcționează și ce eșuează în parteneriatele regionale. Cristian Josan a subliniat că povestea Amazon în Iași nu s-a întâmplat izolat, ci a fost construită pe ani de colaborare între sectorul privat, universități și instituții publice.
Participarea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” la acest eveniment european confirmă rolul său de actor implicat în dialogul despre dezvoltare regională, investiții și retenția talentelor. Pentru instituțiile europene și liderii din mediul privat, mediul academic ieșean este un partener esențial în construirea unor regiuni competitive și sustenabile.
Prezența doamnei prorector Simona Caraiman alături de reprezentanți Amazon și ai EURADA evidențiază tradiția colaborării dintre universitate și mediul privat și deschiderea instituției noastre către platforme de dialog european care modelează politicile de dezvoltare regională pentru următorii ani.




![BEST Iași - Alături de concurenți [foto de la ediția din 2017 a concursului]](https://www.tuiasi.ro/wp-content/uploads/2019/03/43701835_770644593281945_6533560370033337478_n.jpg)












