loader image

TUIAȘI 200: Miniștrii Educației Naționale, personalități locale și rectori din toată țara au fost prezenți la adunarea festivă organizată de Zilele Universității

tuiasi-200-ministrii-educatiei-nationale-personalitati-locale-si-rectori-din-toata-tara-au-fost-prezenti-la-adunarea-festiva-organizata-de-zilele-universitatii
Foto: Dan Luca

Zilele Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” 2013, organizate sub asuspiciile aniversării a 200 de ani de la înfiinţarea Şcolii de Inginerie şi Hotărnicie de către Gheorghe Asachi şi a 75 de ani de la începerea cursurilor Şcolii Politehnice Ieşene (TUIAȘI 200) au culminat cu adunarea festivă de vineri, 15 noiembrie 2013. Aceasta a avut loc începînd cu ora 10.00, în Aula Universității „Gheorghe Asachi” din Iași și a fost prezidată de prof. univ. dr. ing. Ion Giurma, rectorul TUIAȘI și de prof. univ. dr. ing. Anghel Stanciu, Președintele Senatului, care au susținut discursuri ce au marcat dubla aniversare.

Evenimentul s-a bucurat de prezența a numeroase personalităţi din sfera universitară, precum şi a oficialităţilor sau reprezentanţilor Bisericii. Printre acestea s-au numărat prof. univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, actualmente preşedintele al comisiei de învăţămînt din Senat, Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învățămîntul Superior, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Petru Gherghel, Episcop al Diecezei Romano-Catolice din Iaşi, Gheorghe Nichita, primarul Municipiul Iași, Cristian Adomniței, Președintele Consiliului Județean Iași, precum și de rectori și președinți ai Senatului de la universitățile ieșene și de la universitățile de profil tehnic din București, Cluj-Napoca, Timișoara, dar și de la universitățile din Galați, Suceava și Bacău. Din partea acestora, TUIAȘI a primit mesaje de felicitare, diplome și plachete aniversare. Din partea ministerului, TUIAȘI a primit cea mai înaltă distincţie care poate fi oferită unei universităţi, „Spiru Haret”, instituită anul trecut de Ecaterina Andronescu.

Conducerea instituţiei de învăţămînt superior a prezentat un scurt istoric al învăţămîntului tehnic ieşean şi un filmuleţ care a transmis mesaje din partea unor studenți de la toate cele 11 facultăţi ale Universității. De asemenea, le-a oferit invitaților un set de monetărie realizat de Banca Națională a României în cinstea lui Gheorghe Asachi, precum și un album cu istoricul celor 200 de ani.

De la „clasul de inginerie”, la 6% din PIB pentru Educație

În discursul său inaugural, prof. univ. dr. ing. Anghel Stanciu a transmis mesajul din partea Senatului TUIAȘI. Acesta s-a declarat emoţionat de încărcătura evenimentului şi a ţinut să adreseze reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale prezenţi în sală un mesaj legat de importanţa finanţării învăţămîntului superior. „Pentru ca învăţămîntul să evolueze, trebuie să producem şi bani, după cum aţi spus şi dumneavoastră, domnule Costoiu. Însă, pentru aceasta ne trebuie o finanţare, trebuie acel 6% pe care l-am propus împreună cu doamna Andronescu“, a explicat preşedintele Senatului.

Prof. univ. dr. ing. Ion Giurma, Rectorul TUIAȘI, a deschis manifestarea mulțumind invitaților de onoare și a susținut o prezentare în care a evidențiat pașii istorici prin care Universitatea Tehnică a devenit ceea ce este astăzi. El a subliniat contribuția lui Gheorghe Asachi care a aprobat, prin hrisovul din 15 noiembrie 1813, înfiinţarea unui „clas de inginerie şi de hotărnicie în limba română”, în cadrul Academiei Domneşti (greceşti) din Iaşi, apoi a insistat pe evoluția și dezvoltarea învățămîntului ingineresc la Iași. De asemenea, rectorul a scos în evidență cum, din 1991 pînă în 2013 Universitatea Tehnică a păstrat și a școlarizat un număr de peste 14.000 de studenți, în pofida transformărilor și mutațiilor istorice.

În 1813, Gheorghe Asachi a creat prima clasă de inginerie şi hotărnicie la Iaşi, cu predare în limba română, în cadrul căreia urma să fie predată „ştiinţa teoretico-practică a artei de a fi inginer”. El a revoluţionat astfel învăţămîntul public superior şi l-a inclus pe inginer în categoria „omului literat”. Această şcoală poate fi considerată nucleul învăţămîntului tehnic superior din Moldova. În continuare, şcoala s-a dezvoltat în cadrul Academiei Mihăilene (1835) şi, ulterior, în cadrul Universităţii din Iaşi, înfiinţate în anul 1860. În 1912, în urma aprobării noului regulament al Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii, se înfiinţează învăţămîntul superior electrotehnic, chimic aplicat şi agronomic, eveniment care reprezintă, de fapt, adevăratul act de înfiinţare a ceea ce va fi, ulterior, Institutul Politehnic din Iaşi. Prin reforma învăţămîntului din anul 1948 a fost fondat Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iaşi, care a funcţionat pînă în anul 1993 cînd, în cadrul reformei învăţămîntului superior din România a devenit, pe 17 mai 1993, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi. 

Cei 200 de ani, o garanție a prestigiului

La rîndul său, Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învățămîntul Superior, dorind să sublinieze faptul că TUIAȘI este un exemplu al universităților care au reușit în timp să cîștige numeroase performanțe, „doar cei 200 de ani în sine fiind o garanție a calității, iar prestigiul un indicator real al performanței”. El s-a adresat audienței apreciind că, „din istoricul prezentat și după ce am văzut că instituția dumneavoastră a rezistat și în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, fiind exilată pînă și la Deveselu, acest lucru arată că totul a dăinuit și a crescut de-a lungul anilor. Felicit ceea ce ați realizat și țin să vă transmit sincerele felicitări din partea ministerului pe care îl reprezint. Tot acest istoric atestă forța Universității care a reușit, indiferent de timpuri și de oamenii care au condus-o, să dea rezultate excepționale prin cele unsprezece facultăți ale sale, care reprezintă indicatori vizibili ai eforturilor pentru performanță”. Acesta a mai subliniat și implicarea universității în proiectele comunității locale, și contribuția la efervescența și spiritul pozitiv al acesteia. „E vorba de niște promisiuni îndeplinite, care aduc un impact direct asupra economiei”, a mai adăugat ministrul.

Contribuția lui Gheorghe Asachi a fost subliniată și de prof. univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu care a făcut legătura cu istoria recentă, precizînd că „Gheorghe Asachi a reușit să ridice neamul prin înființarea școlilor. A fost principala preocupare pe care a avut-o. Orice autoritate dintr-un oraș, dintr-o țară, are obligația să se uite in istoria țării pentru a vedea că dezvoltarea societății a fost permanent legată de dezvoltarea școlilor. Nu cred că cineva își poate imagina că o țară poate să performeze dacă școlile ei nu sînt performante. Iar lucrul acesta Gheorghe Asachi l-a înțeles pe deplin.”

ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi PS Gherghel, episcop al Diecezei Romano-Catolice din Iaşi, au transmis, atît conducerii universităţii, cît şi studenţilor prezenţi în sală, că viitorul învăţămîntului stă pe umerii lor şi că o soluţie pentru ca învăţămîntul să nu îşi piardă din calitate „este ca voi să găsiţi curajul de a vă regăsi în persoana lui Asachi, pentru a fi fideli începuturilor. În mîinile voastre se află binele şi răul, vă trebuie multă reţinere şi mult suflet, şi atunci armonia lui Asachi va fi împlinită“, a precizat ÎPS Teofan.

Cea mai înaltă distincție ce poate fi conferită unei universități

Ecaterina Andronescu a oferit, împreună cu rectorul interimar al Universităţii Politehnice din Bucureşti, prof. univ. dr. George Darie şi Mihnea Costoiu diplome de excelenţă instituţiei de învăţămînt superior ieşean. Din partea ministerului, TUIAȘI a primit cea mai înaltă distincţie care poate fi oferită unei universităţi, „Spiru Haret“, instituită anul trecut de Ecaterina Andronescu. „Şcoala noastră a evoluat enorm şi mă gîndesc cu ce am putea să asemănăm o şcoală care a progresat atît de mult. Însă acest lucru s-a datorat generaţiilor de studenţi şi profesori care au dat, zi de zi, tot ce au putut pentru a putea urca treptele cunoaşterii“, a mai precizat Ecaterina Andronescu.

Aceleaşi felicitări le-a primit universitatea şi din partea oficialităţilor locale, dar şi a ministrului Mihnea Costoiu, care a mai precizat că TUIAȘI a fost un promotor al relaţiilor cu comunitatea academică internaţională într-o perioadă în care „multe univeristăţi se temeau de ele. S-a creat la Iaşi un spirit al culturii, o cale pentru naţiune, şi acestea nu le spun doar ca nişte cuvinte mari. Istoria ne dă un exemplu frumos pentru forţa universităţii, iar prezentul confirmă că acţiunile făcute de înaintaşi au fost pentru un ţel mai mare.“

Cristian Adomniței, Președintele CJ Iași, absolvent al Facultății de Construcții a TUIAȘI s-a declarat copleșit de încărcătura evenimentului, mai ales că „viața mea a fost marcată de această Aulă. Această Aulă în care s-a făurit România”. La rîndul său, primarul Iașului, Gheorghe Nichita, absolvent al Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului a TUIAȘI, a precizat că este „o sărbătoare a întregului centru universitar, a comunității ieșene” și s-a declarat „bucuros că am trecut pe acolo, că am fost student al TUIAȘI. Pe mine școala m-a făcut cee ce sînt și mă aștept ca cei care învață acum, aici, să devină oameni adevărați și să preia ștafeta”.

Inginerii, doctorii comunității

Pe rînd, prof. univ. dr. Vasile Ișan, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Vasile Vîntu, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, prof. univ. dr. Atena Elena Simionescu, rectorul Universității de Arte „George Enescu” din Iași și conf. univ. dr. Ileana Cornelia Cojocaru, prorector responsabil cu studiile universitare pentru ciclul de studii învăţămînt fundamental la Universitatea de Medicină și Farmacia „Gr. T. Popa” din Iași au adresat mesaje aniversare conducerii TUIAȘI și au conferit distincții (medalii și plachete) din partea instituțiilor pe care le reprezintă. Prof. univ. dr. Vasile Ișan a punctat faptul că „inginerii au puterea de a modela și dezvolta o lume care nu exista înainte”, aducînd un elogiu „artelor mecanice”, idee care a fost continuată de prof. univ. dr. Atena Simionescu, care a precizat că evenimentul ilustrează, prin omagiul adus, faptul că „putem ridica fiecare profesie la rangul de artă”. Prof. univ. dr. Vasile Vîntu a evidențiat faptul că instituția pe care o reprezintă s-a desprins din același nucelu ca TUIAȘI și și-a exprimat „sentimentele de respect dublate de recunoștință”. Conf. univ. dr. Ileana Cojocaru a spus că „fără toate problemele tehnice pe care le rezolvă inginerii, degeaba am rezolva noi probleme de sănătate ale populației. Baza o pune TUIAȘI, iar noi o susținem cu toate puterile.”

În partea de final a evenimentului reprezentanții centrelor universitare București, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov, dar și ai județelor din Moldova au ținut, la rîndul lor, să sublinieze însemnătatea evenimentului, să felicite și să premieze Universitatea Tehnică din Iași. Astfel, la eveniment au fost prezenți prof. univ. dr. ing. Aurel Vlaicu, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. ing. Iohan Neuner, rectorul Universității Tehnice de Construcții din București, prof. univ. dr. ing. Viorel Aurel Şerban, rectorul Universității „Politehnica” din Timișoara, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, prof. univ. dr. ing. Valentin Nedeff, rectorul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universității „Transilvania” din Brașov și prof. dr. ing. Lucian Georgescu, președintele Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați. De asemenea, la eveniment a fost invitat și managerul Delphi Iași, care a precizat că „Deplhi Iași există pentru că există TUIAȘI. Dintre cei 160 de ingineri anagajați, majoritatea sînt absolvenți ai TUIAȘI”.

Evenimentul a fost închis de prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale și imagine universitară la TUIAȘI, care și-a exprimat dorința ca acest eveniment, cu prilejul căruia „universitatea a venit înspre membrii ei și înspre comunitate locală, să rămînă un reper în memoria colectivă a acestei universități. Sîntem mîndri de ceea ce am putut realiza și ne dorim, să creăm, la rîndul nostru, istorie”

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.