loader image

De ce Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului?

Deși la început credeam că la cadastru este vorba doar de intabulări de teren și atât, am aflat că, de fapt, această facultate îți oferă șansa să lucrezi și în agenții spațiale, printre multe alte domenii, de la construcții de baraje sau poduri, până la realizarea de modele 3D în arhitectură. Sunt multe domenii conexe pe care nu le știam, dar acum, la terminarea facultății, îmi dau seama că am de unde alege ca să mă pot dezvolta. Această facultate mi-a permis să îmi îndeplinesc orice vis pe care mi l-am propus, am reușit să adun mulți oameni cu care am făcut lucruri minunate pentru TUIASI şi pentru facultate.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.