loader image

Rectorul Universității Tehnice, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a prezentat raportul universității după primul an de mandat

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a prezentat vineri, 7 aprilie 2017, în timpul unei ședințe festive a Senatului TUIASI, raportul universității pentru anul anterior, care a coincis și cu primul an din mandatul actualei conduceri.

Evenimentul a fost organizat în Aula „Gheorghe Asachi” a Universității Tehnice din Copou, din Corpul A, și au fost invitați să participe toți membrii corpului didactic, cel academic, dar și studenții care învață la TUIASI.

În fața amfiteatrului plin, rectorul a declarat că raportul încheiat nu poate fi numit nici „al rectorului” și nu este nici o „stare a universității”, ci un raport al comunității și al realizărilor din ultimul an. „Am dorit să depășim formalismul prezentării în fața Senatului a rezultatelor ultimului an ale universității, fiindcă la aceste rezultate au contribuit practic toți colegii mei, atât din zona didactică cât și din zona administrativă. Merită să fie prezentat în fața unei comunități mult mai largi și de aceea mă bucur că constat că ați răspuns invitației noastre”, a spus prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

Într-o prezentare ce a conturat principalele domenii de activitate ale universității, rectorul a vorbit despre ce schimbări s-au făcut la nivel de structură și de gândire în dezvoltarea instituției. Pe plan didactic, acesta a subliniat că a crescut numărul studenților la licență și la doctorat și s-au acreditat trei noi specializări la studiile de licență. Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval a accentuat faptul că TUIASI se regăsește în clasamentul SCImago pe poziția a patra la nivel național și este prima universitate din Iași, cercetătorii universității publicând anul trecut 1.000 de lucrări științifice, dintre care aproximativ 700 în reviste de impact internațional.

„Tot pe partea de cercetare aș dori să vă spun că am aplicat pentru 300 de proiectePractic, cercetătorii din universitatea noastră au aplicat în ultimul an la toate call-urile de proiect care au fost lansate. Din păcate, procesul de evaluare al acestor proiecte a rămas mult în urmă și mai avem de așteptat rezultatele. Cifra este impresionantă – important este că am depus și că vom mai depune proiecte, să vedem care va fi rata de aprobare la final”, a adăugat rectorul. Pe partea relațiilor internaționale, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval a remarcat un parteneriat încheiat chiar săptămâna aceasta cu Universitatea din Ottawa, în timp ce anul trecut au fost semnate în total peste 30 de colaborări cu universități din străinătate cu care TUIASI nu avea încheiate acorduri în trecut.

Ședința festivă a Senatului a fost prezidată de către președintele forului academic, prof. univ. dr. ing. Doru-Adrian Pănescu. Acesta a realizat un bilanț al activității Senatului TUIASI, concluzionând că la nivelul anului 2016 s-au încheiat 481 de hotărâri în 16 ședințe. „Scopul ședinței este de a face un bilanț după un an de activitate al noii conduceri din universitatea noastră. Poate acest cuvânt este învechit, dar el reprezintă un raport sintetic al unor activități desfășurate în această perioadă de timp, evenimente din universitatea noastră pe care ni le va prezenta domnul rector”, a spus prof. univ. dr. ing. Doru-Adrian Pănescu. Acesta a vorbit apoi despre faptul că în ultimul an în activitatea Senatului s-a pus accentul pe formarea unui spirit de echipă, element accentuat în discursul său și de către rector.

Invitat la manifestare, primarul Iașului, Mihai Chirica, i-a oferit lui prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval o diplomă de excelență în educație, mulțumindu-i pentru colaborarea strânsă din ultimii ani. Primarul și-a luat angajamentul de a sprijini universitatea prin restricționarea unei părți a traficului din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”, unde Direcția de Servicii Studențești ar vrea să reabiliteze o serie de zone verzi și să creeze spații pietonale. „Nu pot decât să văd că această echipă lucrează și că acele elemente de tradiție, de excelență și performanță existente se confirmă și din spusele celor care nu fac parte din această familie. O spun oamenii care au vizitat Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iași – este o echipă frumoasă care nu poate decât să facă cinste orașului nostru, să aducă plus valoare și care nu poate să facă decât performanță”, a precizat Mihai Chirica.

La finalul manifestării, prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache, prorector responsabil cu informatizarea și comunicațiile digitale la TUIASI, a ținut o prelegere „Despre paradis și iad în comunicarea mediată”. În discursul său, acesta a vrut să desființeze stereotipia creată în jurul imaginii inginerului, văzut ca „un personaj care trebuie să aibă meseria la cingătoare”. „În această extraordinară preocupare omenească care o înseamnă ingineria se ascund șiruri de subtilități absolut speciale”, a spus prorectorul în debutul prelegerii.

Pornind de la una dintre picturile celebrului pictor belgian René Magritte, „Ceci n’est pas une pipe” – „Aceasta nu este o pipă”, prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache a propus o altă viziune asupra ingineriei – ca fiind o serie de reprezentări. „Nu facem altceva decât să ne ducem către anume reprezentări ale realității, percepute senzorial. Avem fiecare la dispoziție o oglindă proprie, oglinda breslei în care se reflectă realitatea. Noi avem și o oglindă retrovizoare, care ne permite să facem ceva ce doar știința inginerească poate, să facă previziuni; să ghicească în oglindă ce urmează să se întâmple în realitate”, a menționat prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache.

Raportul integral al rectorului poate fi consultat de către întreaga comunitate ieșeană pe siteul universității, la următorul link.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.