loader image

Fundația Comunitară Iași și Universitatea Tehnică oferă 10.000 de lei pentru idei de revitalizare urbană

Fundația Comunitară Iași (FCI), în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), lansează un concurs de proiecte de revitalizare urbană. Sub titulatura Fondul Antreprenorilor Locali, competiția oferă 10.000 lei pentru implementarea celei mai originale idei propuse de către organizațiile studențești ce activează în cadrul TUIASI, grupurilor/echipelor de inițiativă formate din studenți sau din tineri absolvenți, asociațiilor de profesori sau instituțiilor de învățământ.

În cursă, studenții se pot înscrie și individual, dar și în echipă, iar o persoană poate depune mai multe proiecte. Universitatea va oferi și un premiu de 500 lei echipei care a gândit cel mai bun proiect.

Echipa Fundației Comunitare Iași alături de antreprenorii locali din program încurajează tinerii ieșeni să devină artiști ai comunității. Prin această colaborare cu TUIASI, ideile lor ingenioase au șansa de a fi implementate”, a precizat Doris-Amalia Cojocariu, grant manager la Fundația Comunitară Iași.

Conducerea TUIASI încurajează în special studenții să se înscrie și să propună proiecte care pot înfrumuseța o zonă din fața căminului în care sunt cazați sau a uneia dintre facultăți. „Mă bucur foarte mult că studenții, tinerii absolvenți și profesorii vor putea să pună în practică idei inovative de a revitaliza o mică zonă din preajma căminului sau a facultății. Sperăm să fie o pată de culoare care să funcționeze în viitor – să o ducem la un nivel mai mare, să o amplificăm. Ne adresăm practic comunității să facem locul în care trăim mai frumos. Sunt convins că studenții vor veni cu idei cât mai creative și nonconformiste”, a declarat ing. Bogdan Budeanu, directorul Direcției Servicii Studențești a TUIASI.

Fondul Antreprenorilor Locali a fost inițiat de Fundația Comunitară Iași în anul 2015, prin intermediul Cardului Comunității – program de dezvoltare comunitară prin care se sprijină antreprenoriatul local. Antreprenorii implicați în acest program au constituit un fond de finanțare nerambursabilă a proiectelor de revitalizare urbană, fiind vizate pentru a primi bani acele proiecte prin care spațiile devalorizate din Iași își recapătă utilitatea și estetica. La ediția pilot a Fondului au contribuit antreprenorii: Tuffli, Tulip, Jassyro, Hill Center, Papucei, Junior Clinic,  Teo’s Café, Cuptorul Moldovencei, Cake Expert, Retro Caffe, Aroma Zen, Voila Coffe, Frișcot, Restaurant Traian, Artizan Café, La băcănie, Mignon.

Proiectele pot fi depuse până pe 23 aprilie, iar până atunci, cei interesați să candideze pentru obținerea finanțării pot apela la reprezentanții FCI pentru a purta discuții consultative și de asistență tehnică. Proiectele vor fi evaluate între 24 și 27 aprilie, iar proiectul câștigător va fi anunțat pe 28 aprilie. După ce are loc validarea și anunțarea câștigătorului, echipa proiectului are la dispoziție patru luni pentru a-l implementa, până în prima zi a lunii septembrie.

Pentru înscrierea în competiție trebuie completate două formulare – unul de înscriere și unul de buget, disponibile pe site-ul www.fundatiacomunitaraiasi.ro, care se vor completa în format electronic. Cele două formulare vor fi expediate pe adresa doris.cojocariu@tuiasi.rofundatiacomunitiaraiasi.ro. În termen de maximum 48 de ore, candidații vor primi un e-mail de confirmare a primirii formularelor completate.

Un juriu va evalua proiectele depuse în competiție. Acesta va fi format din doi reprezentanți ai antreprenorilor, un arhitect, un reprezentant al Primăriei Municipiului Iași, doi reprezentanți ai TUIASI și unul al FCI. Juriul se va asigura că cel mai bun proiect răspunde unei nevoie locale și că soluționează o problemă în comunitate. În evaluare se va ține cont și de acele inițiative care vor produce o îmbunătățire în activitățile beneficiarilor vizați și care vor aduce schimbări pe termen lung pentru cât mai multe persoane. Un alt criteriu important luat în considerare de juriu este măsura în care proiectul va utiliza materialele inovative sau reciclate.

Echipele care vor depune proiecte însoțite de schițe, desene tehnice, piese tehnice precum vederi, secțiuni și amplasare în zonă, cât și reprezentări 3D în contextul oferit ca suport tehnic vor porni din start cu un avantaj. Predarea proiectelor se va face exclusiv online, până la data specificată în metodologie.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.