loader image

Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului organizează o conferință internațională în domeniul Ingineriei chimice

Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași organizează în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2018 o importantă conferință internațională la care vor participa 125 de cercetători din România, Algeria, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Mexic, Republica Moldova, Rusia, Spania, Ungaria, USA, având ca tematică principală cele mai importante noutăți din domeniul Materialelor şi Proceselor Inovative pentru o Dezvoltare Durabilă. Desfășurată sub numele „International Conference on Chemical Engineering”, (ICCE 2018) conferința a ajuns la cea de-a IV-a ediție.

La conferință vor participa și parteneri industriali: Chimcomplex SA Borzeşti, Zeelandia SA Romania şi Panifcom SA Iaşi. Se vor prezenta lucrări sub formă de comunicări şi postere, iar fiecare dintre cele trei zile va fi deschisă de conferinţe plenare susţinute de personalităţi din domeniul Inginerie Chimice şi Dezvoltării Durabile.

Programul ştiințific oferă posibilitatea abordării numeroaselor domenii de studiu din domeniul ingineriei chimice, reunite în 3 mari secțiuni: Advanced materials, manufacturing and processes; Biotechnology and bio-based industries şi Environmental engineering and management. Această manifestare științifică constituie o oportunitate pentru schimbul de opinii și de experiență, pentru crearea și întărirea punților de colaborare între colectivele diferitelor facultăți, pentru legarea de noi prietenii.

Evenimentele vor avea loc în Sala de Conferințe a Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” și în Sala de Conferințe a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, cu deschiderea oficială programată miercuri, 31 octombrie 2018, de la ora 10,00, în Sala Senatului, Rectorat.

Programul si alte detalii legate de conferință pot fi consultate pe site-ul dedicat evenimentului.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.