loader image

O competiție regională de mașini autonome este găzduită sâmbătă de TUIASI: participă 31 de echipe din România și Grecia

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va organiza etapa regională a unei importante competiții de mașini autonome dedicate studenților – NXP Cup. Peste 100 de studenți din România și Grecia, pasionați de crearea de mașini care se conduc singure, vor fi prezenți la sediul Facultății de Automatică și Calculatoare, care coordonează evenimentul.

Imagine din 2023, cu participanții la competiție din partea TUIASI

Astfel, sâmbătă, 20 aprilie, la ediția 2024 a regionalei de la Iași, au confirmat participarea 31 de echipe din România și Grecia: 15 echipe de la TUIASI, 9 de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, 3 echipe de la Universitatea Politehnica Timișoara, 2 de la Universitatea din Craiova. Vor veni la Iași și o echipă de la University of West Attica – Grecia, cât și o echipă de elevi de la International Computer High School Bucharest.

NXP Cup (https://nxpcup.nxp.com/) este o competiție de mașini autonome concepută pentru a oferi studenților experiență în lumea reală cu vehicule autonome.

Modelele de vehicule autonome utilizate în cadrul competiției oferă studenților oportunitatea de a scrie si utiliza software pentru vehicule autonome din lumea reală într-un cadru competitiv. NXP Cup pentru regiunea EMEA (Europe, Middle East and Africa) prevede o etapă pentru calificări (etapa națională/regională) și una internațională. În competiția din acest an s-au înscris peste 150 de echipe care reprezintă 12 țări EMEA.

„În contextul rezultatelor remarcabile obținute de studenții TUIAȘI la ediția NXP Cup 2023, în acest an s-a decis organizarea etapei naționale la Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iași. La ediția 2023 a concursului, din opt echipe ale TUIAȘI care au participat la etapa națională, patru s-au calificat mai departe la etapa EMEA, unde au concurat cu 18 echipe din 8 țări și au obținut locurile 3, 5 și 8. Locul I a fost obținut de o echipă din Franța, iar pe locul II s-a clasat o echipă din Germania”

au transmis reprezentanții Facultății de Automatică și Calculatoare

Primele 10 echipe selectate la regionala de la Iași se vor califica automat la etapa internațională a competiției, care va avea loc la sediul NXP din Hamburg, Germania. În paralel cu Iași, etape naționale sau regionale mai sunt organizate în Casablanca (Maroc), Glasgow (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), Beirut (Liban), Brno (Republica Cehă), Montpellier (Franța), Munich (Germania) și Eindhoven (Olanda).

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.