loader image

Viitorul energetic al umanității, dezbătut pe 5 și 6 iulie la Conferința internațională „Instalații pentru Construcții și Economia de Energie”

Facultatea de Construcții și Instalații de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează în perioada 5-6 iulie cea de-a XXVIII-a ediție a Conferinței cu participare internațională „Instalații pentru Construcții și Economia de Energie”. 

Tema din acest an este „Energii regenerabile, surse și sisteme”, iar deschiderea oficială a lucrurărilor este programată pentru joi, 5 iulie, de la ora 09.30, în Sala de Conferințe a TUIASI din clădirea Rectoratului, Corpul T.

Organizatorii au precizat că își propun, prin acest eveniment, să ofere un cadru necesar pentru a se realiza un schimb eficient de opinii pe tema, descrisă ca fiind actuală, dar și de interes pentru cât mai multe categorii de cercetători. 

„În acest moment omenirea se confruntă cu câteva probleme esenţiale pentru existenţa ei. Aceste probleme sunt legate de viitorul energetic al umanităţii si de asigurarea necesarului de apă şi alimente. Multe din preocupările de până acum ne-au concentrat atenţia asupra unor priorităţi conjuncturale. Având în vedere toate acestea și – totodată – ţinând cont  de problemele create de schimbările climatice precum şi de diminuarea resurselor energetice, apreciem că a sosit momentul ca, această nouă ediţie, să ne ofere un bun prilej pentru a privi în perspectivă prin crearea unui cadru plenar de dezbatere pe tema energiei regenerabile pornind de la Surse, analizând Sistemele şi identificând Efectele Asupra Mediului”, au precizat organizatorii. 

În acest an, la organizarea evenimentului au colaborat Asociația Inginerilor de Instalații din România, Filiala Moldova, Departamentul de Ingineria Instalațiilor al Facultății de Construcții și Instalații de la TUIASI și DAS – Iași.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.