loader image

210 ani de inginerie la cea mai veche universitate de profil din țară. Zilele TUIASI 2023 vor avea loc în perioada 6 – 25 noiembrie

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează o suită de evenimente publice și manifestări științifice sub umbrela „Zilele TUIASI 2023”, în intervalul 6 – 25 noiembrie 2023. Anul acesta, întreaga comunitate a Politehnicii ieșene celebrează împlinirea a 210 ani de când învățatul Gheorghe Asachi a susținut, la Iași, primele cursuri de inginerie în limba română din istoria țării. Rădăcinile ingineriei plantate la Iași, care ulterior s-au întins în toată România, vor fi invocate în tematica evenimentelor găzduite de TUIASI. Consultați aici lista completă a evenimentelor.

În acest interval, la Iași va fi găzduită o nouă întâlnire a Alianței Române a Universităților de Știință și Tehnică, la care TUIASI este membru fondator. Mai mult, conducerea universității va premia cei mai buni cercetători, va omagia profesorii seniori și emeriți, dar și membrii onorifici ai comunității academice. Atenția se va îndrepta și către absolvenții care s-au format la cele 11 facultăți ale Politehnicii ieșene: pentru ei va fi lansată oficial Comunitatea Alumni Internațional TUIASI.

„În acest an atingem pragul unei foarte frumoase vârste a Școlii de inginerie a lui Asachi, prima școală în limba română și cea care s-a regăsit ulterior, în diferite forme, în Universitatea Mihăileană și în Universitatea ieșeană de la trecerea dintre secolele XIX și XX. Mai concret, în acest an sărbătorim 210 ani de la primul curs al acestei școli, care a început să funcționeze în 15 noiembrie 1813 și reprezintă fundația Politehnicii ieșene de astăzi”

a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI

Manifestările de anul acesta vor fi printre cele mai ample organizate în istoria recentă de Politehnica ieșeană. Ligile studențești se vor alătura programului cu unele evenimente specifice, precum cel organizat de Asociația Liga Studenților de la Mecanică, care va celebra vineri, 10 noiembrie, de la ora 18.00, 30 de ani de existență.

Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” propune mai multe evenimente, expoziții și mese rotunde în această perioadă, inclusiv prima manifestare din calendarul „Zilele TUIASI 2023”. Astfel, luni, 6 noiembrie, la parterul facultății vor avea loc vernisajele a două expoziții ce pot fi vizitate timp de o săptămână, până luni, 13 noiembrie. Ambele sunt organizate în colaborare cu Uniunea Arhitecților din România: „Diaspora” și „Vlad Eftenie”, o expoziție de fotografie.

„Zilele TUIASI vor fi mult mai consistente, sunt convins că și mai atractive, și vor fi extinse pe o perioadă mai mare de timp decât în mod obișnuit. Aceste zile se vor derula în jurul evenimentului central, din 14 noiembrie, o festivitate tradițională dedicată omagierii celor care au contribuit și contribuie la consolidarea învățământului de inginerie și arhitectură ieșean, acordarea premiilor de excelență în cercetare, acordarea titlurilor de profesori emeriți, sărbătorirea profesorilor seniori”.

a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval

Deși manifestările vor fi întinse pe parcursul mai multor zile și vor implica o paletă mai largă de evenimente, „nucleul” Zilelor Universității va fi păstrat și anul acesta, în săptămâna 13 – 17 noiembrie. Luni, 13 noiembrie, la etajul I din Iulius Mall, va fi organizat vernisajul expoziției concursului de fotografii „Studenția la TUIASI”, iar studenții și profesorii care au realizat cele mai interesante și relevante instantanee vor fi premiați în bani. Lista câștigătorilor o puteți consulta la linkul următor.

Marți, 14 noiembrie, este programată ceremonia de omagiere a 210 de la înființarea școlii de ingineri a lui Gheorghe Asachi. În Aula Magna „Carmen Sylva”, de la ora 11.00, vor fi premiați cei mai buni cercetători ai universității, vor fi omagiați profesorii emeriți și seniori și vor fi oferite titlurile de „Membru onorific al comunității academice”.

Miercuri, 15 noiembrie, în aceeași aulă reprezentativă a universității va fi lansată oficial comunitatea de alumni, de la ora 16.00, într-un eveniment la care sunt invitați absolvenți de seamă ai Politehnicii ieșene.

Joi, 16 noiembrie, va avea loc tradiționalul „Simpozion de Istoria Învățământului și Științelor Tehnice”, manifestare care a ajuns la cea de-a XV-a ediție. Susținerea lucrărilor și ceremonia de deschidere sunt programate de la ora 16.00, tot în Aula Magna „Carmen Sylva”.

Vineri, 17 noiembrie, rectorii tuturor universităților tehnice din țară se strâng la Iași, la o nouă reuniune a Alianței Române a Universităților de Știință și Tehnică. Discuțiile tematice, cu invitați din zona executivă și legislativă la nivel național, vor fi purtate în Sala Consiliului de Administrație, din Corpul R, Rectorat, pe toată durata zilei.

„Un moment aparte al acestei sărbători îl va reprezenta reuniunea ARUST, care se va desfășura între 16 și 18 noiembrie cu toate cele 6 universități tehnice din țară și cu Universitatea Tehnică a Moldovei, la care se vor adăuga încă două universități care vor deveni membrii alianței cu acest prilej. În calitate de președinte ARUST, am propus ca agenda reuniunii să includă aspectele rezultate din recentele și viitoarele metodologii subsecvente Legii 199/2023, precum și strategia de finanțare a domeniilor universitare tehnice”

a punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval

Manifestările aniversare sunt deschise publicului larg care dorește să sărbătorească alături de comunitatea TUIASI.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.