loader image

Diplome cu dublă acreditare și titluri de doctor recunoscute în Franța

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) a încheiat un parteneriat cu Institutul Național de Științe Aplicate (INSA) din Franța, parteneriat ce reprezintă primul pas pentru a crea un cadru de acordare a diplomelor cu dublă acreditare, în limbile română și franceză, a derulării doctoratelor în cotutelă, care să fie finalizate cu titluri de doctor recunoscute în România și Franța.

Mai mult, parteneriatul include mobilități ale studenților la toate ciclurile de studii, ale cadrelor didactice și cercetătorilor, dar și posibilitatea ca tinerii să facă practică mai multe luni la importanți agenți economici atât din Franța, cât și din România.

Parteneriatul a fost semnat la nivelul Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT), care cuprinde cele mai importante cinci instituții de învățământ superior tehnic din România, în cadrul unei întâlniri ce a avut loc miercuri, în capitală. Aceasta a fost organizată la sediul Universității Politehnica București, iar TUIAȘI a fost reprezentată de prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul instituției, prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale, și prof. univ. dr. ing. Marcel Istrate, prorector responsabil cu managementul resurselor. La întâlnire au fost prezenți și directorul regional al „Agence Universitaire de la Francophonie”, cât și responsabilul de cooperare științifică și universitară a Institutului Francez din România. Întregul demers a fost inițiat la propunerea Excelenței Sale François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România.

La întâlnirea de miercuri, reprezentanții Institutului Național de Științe Aplicate s-au declarat impresionați de istoria Universității Tehnice din Iași, cât și de acoperirea foarte mare pe care o au domeniile inginerești, exprimându-și dorința de a vizita Iașul pentru a putea observa la fața locului infrastructura și rezultatele proiectelor de cercetare derulate de către TUIAȘI. „Până în acest moment, parteneriatul universității noastre cu INSA constă în acordurile Erasmus încheiate la nivelul a două facultăți. Delegația franceză a rămas deosebit de impresionată de istoria Universității noastre, cu atât mai mult cu cât cel mai «în vârstă» membru al consorțiului INSA are «doar» 60 de ani, de acoperirea pe care o au domeniile inginerești și domeniul arhitecturii derulate în Universitatea noastră, precum și de infrastructura și rezultatele didactice și de cercetare. Una dintre concluziile onorante ale acestei întâlniri a fost aceea că viitorii noștri parteneri francezi au fost deosebit de interesați de efectuarea unei vizite la Universitatea noastră în cel scurt timp posibil”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

După semnarea acordului de parteneriat vor începe, în perioada următoare, formalitățile de extindere a acordurilor Erasmus+ pentru toate cele 11 facultăți ale TUIAȘI, în toate domeniile de studiu din universitate. În ceea ce privește colaborarea didactică și științifică între cele două instituții există deja discuții cu privire la organizarea în comun a unor conferințe cu tematică multidisciplinară, dar și la înființarea și desfășurarea unei școli de vară pentru studenți.

„Dezvoltarea internaționalizării în Universitatea noastră este încurajată și prin acest acord de parteneriat, prin infuzia mai multor experiențe internaționale în întreaga comunitate: studenți, profesori și parteneri industriali. Susținerea AUF și IFR este cu atât mai valoroasă cu cât modalitățile de susținere a unor evenimente și manifestări cu caracter internațional francofon în Iași sunt numeroase și cu mare deschidere în prezent pentru învățământul superior tehnic”, a declarat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu.

Institutul Național de Științe Aplicate este un grup care cuprinde un număr de șase institute prezente în Franța, la Centre-Val de Loire, Lyon, Rennes, Rouen – Normandie, Strasbourg și Toulouse, cât și unul în afara Franței, amplasat în Maroc. INSA școlarizează 14.000 de studenți în toate domeniile ingineriei, în fiecare an finalizând studiile de licență și master aproximativ 2.600 de ingineri și 85 de arhitecți. De asemenea, în fiecare an sunt susținute 300 de teze de doctorat, iar dintre toți studenții INSA, 3.800 sunt din afara Franței, având relații de parteneriat cu numeroase universități de pe cinci continente.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.