loader image

Doi dintre cei mai reputați profesori ai Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” au fost premiați de Academia Română

Doi dintre cei mai reputați profesori ai Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) au fost premiați de către Academia Română cu cea mai înaltă distincție pentru cercetare pe care o oferă instituția, în cadrul Premiilor Academiei Române.

Prof. univ. dr. ing. Vitalie Belousov (1930 – 2015) și prof. univ. dr. ing. Boris Plahteanu, doi dintre seniorii inventicii de la TUIAȘI, care au contribuit la dezvoltarea Institutului Național de Inventică, au primit Premiul „Aurel Vlaicu” în domeniul Științelor Tehnice pentru lucrarea „Fundamentele creației tehnice”. Premiul a fost decernat în cadrul unei ceremonii festive în cursul zilei de vineri, 16 decembrie, fiind ridicat în numele Institutului Național de Inventică și al celor doi distinși profesori de către prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică la TUIAȘI și director al Institutului Național de Inventică.

Prof. univ. dr. ing. Vitalie Belousov (1930 – 2015)

„Am fost la manifestarea de vineri la rugămintea domnului profesor Plahteanu. A fost o atmosferă foarte academică înălțătoare și foarte onorantă pentru mine, fiind și o recunoaștere a meritelor Școlii de Inventică de la Iași, care își are originea de acum 50 de ani în Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi». Lucrarea este o încununare a unor eforturi îndelungate pe care cei doi profesori le-au depus pe parcursul a aproximativ 30 de ani de activități în care s-au publicat multe lucrări dedicate creației tehnice. Este o lucrare de referință în ceea ce privește creația tehnică; sunt trecute în revistă toate aspectele care țin de creativitatea tehnică. Este un ghid pe care-l poate utiliza orice creator, orice specialist în creativitate tehnică, astfel încât să se eficientizeze orice proces creativ. Cartea ne învață inclusiv cum să se structureze o temă de creație, nu numai cum se rezolvă, și poate fi utilizată în multe domenii, nu doar inginerie, pentru că sunt la bază mai multe principii metodologice”, a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin.

Prof. univ. dr. ing. Vitalie Belousov (1930 – 2015), născut în orașul Bălți, din Basarabia, a fost rector al Universității Tehnice în primii ani de după Revoluție, în perioada 1990-1996, director general al Institutului Național de Inventică Iași între 1992 și 2003, președinte al Comisiei de Inventică a Academiei Române și președinte de onoare al Societății Inventatorilor din România. Profesorul este unul dintre cei mai cunoscuți inventatori ro­mâni și s-a stins din viață la 85 de ani, în 2015. Carac­terizat de către cei care l-au cunoscut ca fiind „o legendă a Iașului“, profesorul Belousov a publicat peste 350 de lucrări științifice și a obținut 71 de medalii de aur, șapte ordine europene și nouă titluri internaționale pentru invențiile sale, printre acestea numărându-se și Crucea de Cavaler al Ordinului „Meritul Inventiv”, Crucea de Ofițer al Ordinului „Meritul Belgio-Spaniol”, Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler și Crucea de Comandor al Ordinului „Meritul Inventiv”.

Prof. univ. dr. ing. Boris Plahteanu

Prof. univ. dr. ing. Boris Plahteanu, născut în 1941 la Chișinău, Basarabia, și-a construit activitatea de cercetare și cea didactică în jurul Facultății de Construcții de Mașini și ai Catedrei Mașini – unelte și scule, pe care a condus-o timp de 12 ani, între 1979 și 1985, iar ulterior între 2000 și 2006. Acesta a avut o activitate amplă de cercetare, fiind autor și coautor la 24 de monografii, tratate și cursuri, publicând 204 lucrări științifice și deținând 56 de brevete de invenție. În total acesta a coordonat 45 de proiecte, granturi, contracte de cercetare și de proiectare. Acesta a pus umărul, în cariera sa, și la crearea mai multor organizații și fundații care au drept scop promovarea științelor tehnice. Este membru fondator al Societății Inventatorilor din România, al Fundației Cultural-științifice „Ștefan Lupașcu” și al Societății Inventatorilor din România. În cariera sa a primit șapte distincții de rang înalt, printre care și Ordinul Național „Steaua României”, Crucea de comandor a Ordinului „Meritul Inventiv” al Belgiei, Crucea de ofițer al ordinului „Meritul Belgo-Spaniol”, cât și Ordinul Renașterea Ucrainei.

Academia Română a acordat anul acesta 79 de premii la aproape 200 de personalități nominalizate din domenii care țin atât de științele exacte, cât și de cele umaniste. Au acordate distincții pentru activitatea de cercetare și de creație din domeniul literaturii, lingvisticii, teatru, muzică sau arte plastice, cât și pentru matematică, fizică sau chimie. 

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.