loader image

TUIASI, singura universitate din Iași care și-a prezentat programul de studii la Expo Dubai 2020, la pavilionul destinat României

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a fost singura instituție de învățământ superior din capitala Moldovei care a participat la evenimentul de promovare a studiilor universitare în țara noastră – „Study in Romania”. Acesta a fost organizat la mijlocul lunii decembrie de către Consiliul Național al Rectorilor în Dubai, în cadrul Expo Dubai 2020, cel mai mare eveniment de promovare a noutăților din cercetare din întreaga lume.

Alături de reprezentanții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași au fost prezenți și reprezentanți ai altor zece instituții de învățământ superior din țară: Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Transilvania Brașov, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, USAMV București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, UMF Târgu Mureș, Universitatea Tehnică de Construcții București și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.

Delegația TUIASI a fost alcătuită din conf. univ. dr. ing. Simona Caraiman, prorector responsabil cu informatizarea și comunicațiile digitale și de conf. univ. dr. ing. Lidia Gaiginschi, prorector responsabil de relația cu studenții. Conf. univ. dr. ing. Simona Caraiman a fost responsabilă de prezentarea generală a universității, în timp ce conf. univ. dr. ing. Lidia Gaiginschi a interacționat cu vizitatorii la standul TUIASI din pavilion României la Expo Dubai 2020.

„Un alt reper relevant a fost vizita la University of Dubai, unde am avut o discuție despre oportunitățile de colaborare dintre cele două universități cu președintele universității, Eesa Mohammed Bastaki, și echipa de conducere a universității. De asemenea, ni s-a făcut un tur al instituției și o prezentare a laboratoarelor didactice și de cercetare, precum și a temelor științifice abordate de colectivele din cadrul College of Engineering and Information Technology și Dubai Business School”

au precizat reprezentanții TUIASI
TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.