loader image

IMAGINI Noul Centru de Robotică și Sisteme Inteligente, înființat de TUIASI cu sprijinul PHINIA și Fundației Comunitare Iași

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a inaugurat joi, 26 octombrie, Centrul de Robotică și Sisteme inteligente, o investiție de 100.000 de euro în infrastructura de cercetare și dezvoltare de proiecte în domeniul roboticii. Proiectul vine în urma câștigării unui proiect de 30.000 de euro într-o competiție lansată de Fundația Comunitară Iași, oferit de compania Phinia prin Fondul PHINIA pentru Educație.

La inaugurare au participat reprezentanți regionali și europeni ai companiei, membri ai conducerii universității și cercetători de la cele trei facultăți care vor gândi proiecte comune în domeniul roboticii: Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată și Facultatea de Mecanică.

Universitatea și-a asumat renovarea spațiului și modernizarea infrastructurii în care a fost amplasat centrul de robotică, în timp ce din banii primiți ca sponsorizare au fost achiziționate următoarele echipamente:

  • o celulă robotică educațională echipată cu sistem de vedere artificială și 20 de licențe ale unui software de simulare și programare a roboților
  • un robot mobil inteligent, mai exact o platformă mobilă autonomă cu braț robotic colaborativ, echipat cu efector și vedere artificială

Coordonatorul proiectului este conf. univ. dr. ing. Cătălin Dosoftei, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, alături de colegii săi: prof. univ. dr. ing. Adrian Burlacu, conf. univ. dr. ing. Mihai Postolache, șef lucrări Carlos-Mihai Pascal, cât și prof. univ. dr. ing. Marian Poboroniuc, de la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată și prof. univ. dr. ing. Ioan Doroftei, de la Facultatea de  Mecanică.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.