loader image

Noul an universitar începe în Campusul „Tudor Vladmirescu” cu o petrecere la iarbă verde: 20 de jocuri inedite, zone de relaxare, muzică și energizante

Începutul noului an universitar va fi celebrat în Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu” printr-o petrecere cu muzică și jocuri, organizată miercuri, 19 octombrie, între orele 14.00 și 22.00. Evenimentul este organizat de platforma „Viață de student”, alături de Red Bull, în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) și este dedicat tuturor studenților Politehnicii ieșene cazați în campus.

Pentru a organiza „Campus Joy”, organizatorii spun că s-au lăsat inspirați de petrecerile de grădină, combinate cu tot felul de jocuri și cu stilul de viață studențesc, astfel încât au identificat trei zone pe care studenții le vor putea explora: una cu peste 20 de jocuri de societate și sportive, inedite, o zonă de relaxare(care va avea un bar, pufuri și pături de stat pe iarbă), dar și o zonă de muzică și dans.

„Vor fi mai multe tipuri de jocuri, de la trasul sforii la tras la poartă, popice finlandeze, un fel de badminton, dar cu un fluturaș mai greu, X și O la dimensiuni mari, un Jenga de un metru și altele. Vom avea o zonă cu cabină foto, unde studenții vor putea să ia acasă o amintire cu o ramă creată de «Viață de student», dar și o mașină de la Red Bull care se transformă într-o scenă cu pupitru de DJ”,

au explicat organizatorii de la „Viață de student”

La eveniment nu vor putea fi cumpărate băuturi alcoolice, iar toți studenții care participă la unul dintre cele peste 20 de jocuri vor primi gratuit o doză de Red Bull. Iar manifestarea în sine nu e gândită ca o petrecere cu muzica dată la maximum, ci ca un eveniment de socializare, unde bobocii să se cunoască cu cei din ani mai mari și să se simtă bine împreună.

„Nu va fi muzică tare astfel încât să se audă doar muzica în campus: va fi în surdină, iar evenimentul în sine e creat fiindcă ne dorim ca studenții să socializeze, să se cunoască între ei, să lege noi conexiuni, să se cunoască jucând un joc sau făcând echipe unii cu ceilalți sau unii împotriva celorlalți. Vrem ca ei să interacționeze, va fi evenimentul lor, petrecerea de început de an universitar în campus”

au mai precizat organizatorii

Jocurile vor fi amplasate de dimineață și ulterior, pe parcursul zilei, reprezentanți ai organizatorilor îi vor îndruma pe studenți către zonele de jocuri și le vor explica, acolo unde este nevoie, regulile.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.