loader image

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, a discutat cu ambasadorul României în Vietnam posibilitatea creșterii numărului de vietnamezi care vor să studieze la Iași

Prezent la târgul educațional din Vietnam, „Talk Global Study”, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a avut o întrevedere privată luni, 31 octombrie 2022, cu ambasadorul României în Vietnam, Excelența Sa Cristina Romila. Subiectul principal al întrevederii a fost extinderea și intensificarea colaborărilor dintre Politehnica ieșeană și universitățile din Vietnam, mai ales în contextul tradiției din trecut, când mii de vietnamezi au făcut studiile superioare în România.

Întâlnirea dintre rectorul TUIASI și ambasadorul României în Vietnam a avut loc la sediul Ambasadei României din Hanoi, capitala Vietnamului, în prezența ministrului consilier Mihaela Rutjens.

„Întâlnirea s-a desfășurat într-o notă deschisă, deosebit de agreabilă și cu abordări practice. Am solicitat doamnei ambasador această întrevedere din urmă cu aproape o lună, Excelența Sa a acceptat-o imediat, ceea ce onorează universitatea noastră. Subiectele discutate au fost, în mod evident, direcționate pe posibilitatea implicării Ambasadei României în facilitarea inițierii unor colaborări cu universitățile din Vietnam, având în vedere că informațiile de care dispune sunt extinse și actuale. Dorința expusă de mine, agreată în mod direct de Excelența Sa, a fost ca aceste colaborări să se realizeze la nivel instituțional, nu la nivel de grup de cercetare sau chiar individual. În acest mod, forța și impactul parteneriatelor vor fi cu adevărat relevante”

a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval

În cadrul întrevederii s-a discutat despre care ar fi posibilitatea cea mai bună pentru a atrage din nou studenții vietnamezi în România, iar primul pas va trebui să îl reprezinte creșterea numărului de burse acordate de statul român. În prezent, există doar 20 de astfel de burse pentru tinerii din Vietnam care doresc să urmeze studii superioare în România.

Ambasadorul României în Vietnam, Excelența Sa Cristina Romila

„Dorim acest lucru în contextul în care înainte de 1990 mii de cetățeni vietnamezi au urmat cursurile universităților românești, în majoritar tehnice. Din discuțiile avute a reieșit clar dorința doamnei ambasador de a susține propunerile noastre și de a ne oferi în mod direct sprijinul. Excelența Sa ne-a solicitat ca, în perioada imediat următoare, să îi trimitem direcțiile de acțiune pentru a iniția colaborările interuniversitare în plan didactic, studii doctorale și cercetare, în limba engleză, pentru a fi discutate cu universitățile locale”

a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval

Rectorul TUIASI conduce o delegație a universității care se află în această perioadă în Vietnam la cel mai mare târg internațional de instituții de învățământ superior organizat în țara respectivă. Scopul participării este promovarea ofertei de studiu pentru studenți internaționali la Politehnica ieșeană, în contextul în care numărul celor care au fost înmatriculați la TUIASI și al cererilor depuse în ultimii ani a fost într-o continuă creștere.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.