loader image

S-a lansat Cursul Academic de Vară „make IT to the clouds”

Luni, 13 iulie, începând cu ora 8.30, la Facultatea de Automatică și Calculatoare, a avut loc deschiderea oficială a Cursului Academic de Vară „make IT to the Clouds”, organizat de Board of European Students of Technology (BEST) Iași, în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI)SCC Services Romania și Centric.

În cadrul evenimentului, 17 studenți din 14 țări vin Iași în perioada 12 – 21 iulie pentru a învăța despre IT, a descoperi cultura și tradițiile românești și a se distra.

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică, a subliniat importanța organizării evenimentelor de acest gen în instituția de învățământ. „Este foarte important pentru noi să putem avea astfel de evenimente, pentru că ele ne ajută să promovăm, să dezvoltăm și să îmbunătățim cultura internaționalizării în universitate”, a spus profesorul.

Prof. asist. Adrian Alexandrescu, unul dintre profesorii care țin cursul de vară, i-a întâmpinat pe studenții străini, mulțumindu-le pentru participare și urându-le succes.

Un reprezentant Centric, una dintre companiile partenere, le-a spus studenților că se bucură să vadă atâtea inițiative din partea TUIAȘI„E bine să vezi că se întâmplă lucruri și știu cât de important este să găsești acei profesori buni, care să te ajute să înțelegi subiectele fierbinți în domeniul IT la momentul de față.” Acesta le-a mai spus invitaților că, în ce privește sectorul IT, Iașul este un Silicon Valley de România în regiune. „Succes, învățați cât de mult puteți și distrați-vă cât de mult puteți!”

După ce Mădălina Lăcătîș, vice-președinte de PR BEST Iași, le-a prezentat invitaților un scurt istoric al organizației, vorbind despre misiunea și viziunea BEST, studenții participanți au vizionat un scurt filmuleț. Anca Maxim, coordonatorul evenimentului, a vorbit despre implicarea sa în Cursul Academic de Vară, cât și despre importanța acestuia pentru organizație.

La final, invitații s-au prezentat pe rând, au făcut un tur al facultății, după care au început partea academică a cursului.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.