loader image

Studenții TUIASI pot să se imunizeze la maratonul de vaccinare anti COVID-19 organizat la UMF în perioada 14 – 16 mai

Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) care nu s-au imunizat încă au șansa de a face acest lucru în cadrul Maratonului de vaccinare organizat de către colegii de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Acesta începe vineri, 14 mai, de la ora 16.00, și continuă non-stop pe toată perioada weekendului, până luni, 17 mai, ora 08.00.

Orice persoană care a împlinit 16 ani poate veni la UMF Iași (str. Universității, nr. 16) doar cu buletinul, fără programare, va fi vaccinată cu prima doză din serul produs de Pfizer – BioNTech. Rapelul se va asigura la 21 de zile de la prima doză, în weekendul 4 – 6 iunie, tot la UMF Iași.

Nu există restricții legate de domiciliu, astfel că studenții pot veni împreună cu frații, surorile, părinții sau bunicii de acasă, dacă vor, să se imunizeze împreună. Singura condiție este ca vârsta celor care se prezintă să fie de minimum 16 ani. Iar pentru minori este necesar un acord scris al unui părinte sau tutore legal.

În această acțiune de amploare care are loc 24 de ore din 24, se vor implica, în mod voluntar, peste o mie de membri ai comunității academice a universității, de la cadre didactice și studenți, până la personal administrativ. Pe esplanada UMF Iași va fi instalat un Info Point, iar în clădirea universității vor fi amenajate 20 de fluxuri de vaccinare,

au transmis reprezentanții UMF Iași

Maratonul de vaccinare este organizat de UMF Iași, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Iași, Colegiul Medicilor Iași, Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Iași (OAMGMAMR Iași), Prefectura Iași, Primăria Iași, Consiliul Județean Iași și Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.