loader image

Un doctorand al Universității Tehnice a fost numit consilier al ministrului Educației Naționale

Alexandru Bîndar, absolvent şi doctorand al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, este noul consilier pe zona de învățământ superior al lui Pavel Năstase, ministrul Educației Naționale, care se va ocupa de relația cu studenții și organizațiile studențești.

Acesta se va consulta periodic cu organizațiile studențești din toată țara pentru a identifica nevoile și problemele lor, iar în funcție de discuțiile avute ulterior în cabinet împreună cu ministrul și cu Gigel Paraschiv, secretar de stat care se ocupă de învățământul supeior, se vor stabili proiecte și modificări legislative.

„Sunt multe lucruri pe care aș vrea să le fac din această postură, plecând de la o imagine de ansamblu cu privire la campusurile studențești, la nevoia de reabilitări pentru cămine şi cantine sau la facilități de transport, reglementarea lor sau burse studențești și modalitatea de acordare. Sunt lucruri cu care m-am ocupat și până acum, doar că eram de cealaltă parte a baricadei, acum voi fi în poziția în care discut cu cei care solicită un anumit lucru și vedem ce se poate face”, a explicat Alexandru Bîndar. De asemenea, din această postură va face și vizite în universități pentru a vedea condițiile existente și va purta discuții cu cei din conducerile acestora, cu scopul de a îmbunătăți viața studenților.

Prima zi de lucru a lui Alexandru Bîndar a fost astăzi, 9 februarie, în cadrul Consiliului Național al Rectorilor, unde a participat alături de Pavel Năstase și de Gigel Paraschiv, și unde s-au discutat aspecte legate de calitatea în educație, de finanțare, cifre de școlarizare sau reglementarea normelor cu privire la transportul gratuit pentru studenți. TUIAȘI este reprezentată la această întâlnire a CNR de prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul instituției de învățământ superior tehnic. Tot în acest context, noul consilier al ministrului educației a preluat și cerințele celor trei federații studențești, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Uniunea Studenților din România (USR) și Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR), care au fost prezente la întrunire. „Au avut mai multe propuneri către ministru, iar dumnealui le-a redirecționat către mine. În perioada următoare vom avea discuții referitoare la ce își doresc studenții și să vedem cum putem să răspundem pozitiv la cerințele lor”, a completat Alexandru Bîndar.

Alexandru Bîndar a absolvit și ciclul de licență și cel de master la TUIAȘI. Diploma de licență a obținut-o de la Facultatea de Construcții și Instalații, specializarea Construcții civile, iar cea de master la aceeași facultate, la specializarea Inginerie geotehnică și evaluare și administrare imobiliară. În prezent, doctoratul îl face tot la Construcții, cu tema managementului antreprenorial în construcția locuințelor sociale. Acesta a fost președinte în perioada februarie 2015 – august 2016 al Uniunii Studenților din România.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.