loader image

Un profesor de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a inventat o mănușă mecatronică pentru bolnavii de paralizie

Marian Poboroniuc, profesor la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din IașiFacultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată (IEEIA), a inventat o mănușă robotică, unică în lume, menită să ajute persoanele care au rămas cu paralizii în urma unui atac cerebral vascular.

Cu ajutorul acesteia, pacienții se pot recupera mult mai repede decât cu terapia clasică. Profesorul lucrează împreună cu alți patru specialiști de la IEEIA, dar și de la două spitale din Iași și din Cluj-Napoca. Ideea i-a venit profesorului Marian Poboroniuc acum zece ani, iar până acum mănușa mecatronică a fost testată pe 12 pacienți.

„Am avut un pacient care nu putea după patru ani să miște mâna, iar dupa 12 ședințe a reușit să facă voluntar o mișcare de extensie a pumnului. Aceste echipamente pot fi puse într-un spital de reabilitare, de recuperare, clinici de recuperare sportivă”, explică Marian Poboroniuc.

În cel puțin trei luni de terapie clasică combinată cu ședințe cu această mănușă, un pacient ar putea ajunge la recuperare completă. Echipa profesorului Poboroniuc urmărește acum să breveteze invenția, să găsească o firmă care să producă acest tip de echipament, care ar putea costa până la 7.000 de euro și în trei ani ar putea fi pe piață.

Însă Marian Poboroniuc și echipa sa nu se opresc aici, următoarea invenție fiind o cască ce ar transmite impulsurile nervoase ale creierului către mâini. „Comandă prin puterea gândului. O cască cu electrozi culege semnalul EEG și intenția pacientului”, spune profesorul, povestind că cei care au testat deja au fost foarte mulțumiți de rezultate.

Sursa: Digi24

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.