loader image

Zilele TUIASI 2022: Întreaga comunitate academică universității, implicată în celebrarea a 85 de ani de la înființarea Școlii Politehnice „Gheorghe Asachi” din Iași

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) celebrează în perioada 9 – 17 noiembrie 2022 85 de ani la înființarea Școlii Politehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și 209 ani de când învățatul Gheorghe Asachi a susținut primele cursuri de inginerie în limba română din istoria țării, la Iași.

Evenimentul principal va avea loc în Aula Magna „Carmen Sylva” a Politehnicii ieșene

Pentru a marca aceste două momente, de Zilele TUIASI 2022 vor fi organizate mai multe evenimente care vor implica întreaga comunitate academică a Politehnicii ieșene: de la concursuri de tip Treasure Hunt pentru studenți, la conferințe omagiale în care vor fi premiați profesorii seniori și cercetătorii universității, cât și diferite manifestări științifice internaționale.

Evenimentele vor începe de miercuri, 9 noiembrie 2022, prin conferința „Studiile doctorale în TUIASI – de la experiența personală la vocația excelenței”, care va avea loc de la ora 11.00 în Sala de Conferințe „Cristea Niculescu-Otin”, de la parterul Corpului T – Rectorat. Ziua următoare, joi, 10 noiembrie, va avea loc cea de-a XIV-a ediție a Simpozionului de Istoria Învățământului și Științelor Tehnice, în aceeași sală, de la ora 09.00. Vineri, 11 noiembrie, cele mai bune fotografii înscrise la concursul de fotografie „Studenția la TUIASI”, vor fi premiate și expuse la Iulius Mall.

Punctul central al celebrărilor este programat pentru ziua de miercuri, 16 noiembrie, atunci când va avea loc ceremonia de omagiere a 85 de ani de la întemeierea Școlii Politehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, singura instituție de învățământ superior care era abilitată, la momentul respectiv, să acorde titlul de inginer. Atunci vor fi premiați și cei mai prolifici cercetători științifici din anul precedent, de la TUIASI, vor fi decernate titlurile de „Profesor Emerit” și „Profesor Senior”, cât și cele de „Membru onorific al comunității academice”.

„Sărbătorim în acest an 209 ani de la deschiderea cursurilor primei școli de inginerie în limba română din țară și 85 de ani de existență oficială a Școlii Politehnice ieșene. Se întâmplă ca aceste aniversări să coexiste cu o perioadă dinamică, agitată, a învățământului românesc, perioadă generată atât de proiectul noii Legi a educației, cât și de revenirea la sistemul de predare «față în față», după o perioadă în care noțiunile simbiotice dascăl-student s-au cam distanțat, și, din păcate, generată și de alterarea cadrului social și economic creată de războiul din Ucraina”,

a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI

Rectorul a explicat că acestea nu sunt singurele perioade mai dificile prin care a trecut învățământul românesc, și, implicit, odată cu el, Politehnica ieșeană. De aceea acesta va vorbi, în discursul său de la ceremonia de omagiere de miercuri, 16 noiembrie, despre contextul în care s-a format Politehnica ieșeană și diferențele între acel moment și cel actual.

„În cuvântarea mea din acest an, prilejuită de Zilele TUIASI, voi insista pe contextele academice de acum 209 ani, 85 de ani, contexte care nu s-au modificat substanțial, ci doar au căpătat nuanțele unei diplomații universitare protejate de consilii și consorții. În fapt, așa cum spunea și Oscar Wilde: «mulți se doresc făuritori de istorie, dar numai oamenii adevărați scriu istoria». Iar Gheorghe Asachi a fost un astfel de om adevărat! La mulți ani Școlii lui Asachi! La mulți ani tuturor politehniștilor ieșeni și prietenilor acestora!”,

a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval

Puteți urmări toate evenimentele care vor avea loc de Zilele TUIASI 2022 în programul detaliat disponibil la linkul următor.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.