loader image

HIGH SCHOOL SCIENCE PROJECTS ediția a XIII-a

Asociația „Radu Z. Tudose” a Cadrelor Didactice și a Absolvenților Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” din Iași (ART-ING), în colaborare cu Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” de   la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași organizează sâmbătă, 24 mai 2025, începând cu ora 900, a XIII-a ediție a Simpozionului științific preuniversitar „High School Science Projects”. Manifestarea se va desfășura în format hibrid: on-line folosind platforma Google Meetși on-site – la sediul facultății din Bd. Tudor Vladimirescu.

La ediția din acest an și-au anunțat participarea aproximativ 130 de elevi coordonați de 40 de cadre didactice de la 40 de unități de învățământ din 14 județe: Alba, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Iași, Neamț, Prahova, Satu Mare, Suceava, Vaslui și din București. În premieră, la competiție participă o echipă de elevi din Republica Moldova.

Cele aproximativ 50 de lucrări înscrise în concurs au fost grupate de organizatori, în funcție de tematica acestora, în 6 secțiuni, două în format on-site, trei în format on-line, una în format hibrid (on-site și on-line).

Și în acest an surprinde plăcut varietatea disciplinelor predate de cadrele didactice care participă cu elevi la concurs: chimie, biologie, fizică, protecția mediului, industrie alimentară, electrotehnică, electromecanică, electronică, automatizări și instruire practică, instalații pentru construcții, marketing, matematică, estetica și igiena corpului omenesc, electromecanică, educație tehnologică, ceea ce explică marea diversitate a temelor abordate de elevi în lucrările înscrise în competiție.

După încheierea prezentărilor, în intervalul de timp necesar stabilirii premianților, participanții sunt invitați să asiste la expoziția de pictură intitulată: „EXPERIMENTE CROMATICE” coordonată de conf. dr. ing. COBZARU Claudia, care va expune o serie de lucrări personale, dar și selecții din compoziții realizate de foști și actuali studenți ai facultății: Vlaicu Iulia, Ioja (Ursu) Olguța-Diana și Crup Bianca-Georgiana. Pentru cei interesați, expoziția va putea fi vizitată sâmbătă 24.05.2025, între orele 900-1500,

Manifestarea se va încheia cu o tombolă, la care elevii participanți în format on-site pot câștiga premii consistente oferite de sponsorii tradiționali ai HSSP: Antibiotice S.A., Rodotex S.R.L., Rompetrol S.A., SalubrIS S.A. și Farmacia Elena S.R.L., cărora li s-au alăturat începând cu ediția a XIII-A: APLISENS S.R.L., Panifcom S.R.L., Ember Software S.R.L., și RealTherm S.R.L.

Premiile obținute de participanți și imaginile surprinse în timpul desfășurării simpozionului, expoziției de pictură, paradelor de modă și tombolei vor putea fi vizualizate accesând link-ul:  http://www.ascchemis.ro/hssp.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.