loader image

Premii pentru studenții TUIASI la „Concursul de Microcontrolere și Aplicații – Mihai Konteschweller”, organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației

Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a organizat o nouă etapă a competiției care a devenit tradițională, ajunsă la cea de-a XIII-a ediție – „Concursul de Microcontrolere și Aplicații – Mihai Konteschweller”.

Primele trei premii ale competiției au fost câștigate de către echipe formate din studenți ai TUIASI, iar companiile care au finanțat evenimentul au oferit premii pentru toți participanții. La eveniment au participat echipe de studenți de la TUIASI, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Universitatea Tehnică a Moldovei.

Din juriu au făcut parte reprezentanți ai universităților care au avut echipe înscrise în concurs, ai companiilor care au acordat premii, dar și reprezentanți ai Universității Politehnica din București.

În mod concret:

  • Dumitru Țintari și Ioan Pelin-Costachi, studenți în anul al treilea la ETTI, au câștigat locul I cu proiectul „Mână robotică”;
  • Andrei-Ștefan Dima, Alexandru Nistor, din anul al III-lea la ETTI, alături de Alexia-Andreea Țuțueanu, din anul I de la aceeași facultate, au câștigat locul al II-lea cu proiectul „Robotic hand mimicker of the ASL alphabet”;
  • Alexandru Burdeniuc, Vlad Racu, studenți ai Universității Tehnice a Moldovei (Republica Moldova) de la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, au câștigat locul al III-lea cu proiectul „Electrocardiograf cu 3 derivații cu afișare în timp real la calculator

Sponsorii evenimentului au fost: Continental, Infineon, Microchip, Preh, Veoneer, Mechatronics Innovation Center, Vitesco și AMD.

„Mulțumim Ligii Studenților Electroniști din Iași pentru implicare și sprijinul oferit în organizarea concursului, Asociației Absolvenților Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din Iași – ELECTRONIS și nu în ultimul rând conducerii facultății”

au transmis reprezentanții facultății

Totodată, concursul desfășurat de către ETTI a fost menționat și într-un volum apărut la începutul acestei luni, care poartă numele „Frații Konteschweller, pionieri ai radiofoniei mondiale”, avându-l ca autor pe Ioniță Dăescu. Mihai Konteschweller, care dă și numele concursului organizat de către TUIASI, a fost profesor la Politehnica ieșeană în perioada 1945 – 1947.

Echipa de organizare a concursului este formată din următoarele cadre didactice de la ETTI: academicianul Horia-Nicolai Teodorescu, conf. univ. dr. ing. Cristian Aghion, conf. univ. dr. ing. Marius Zbancioc și șef lucrări dr. inginer Marius Hăgan.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.