În urmă cu 34 de ani, tânărul cercetător Marian Berdan, actualul proprietar al grupului de firme Electra, a decis să devină antreprenor. Își amintește că a dat și o „atenție” – un cartuș de țigări grecești – pentru un spațiu de 130 mp de la, pe atunci, Regia Autonomă a Locuințelor. Povestește că a fost foarte greu până prin 1994, când s-a născut primul interfon proiectat la Electra și vândut pe piața din Iași. Atunci și-a dat seama că România, dar și celelalte țări foste comuniste, aveau un potențial foarte mare pentru acest produs. În 1997 a înregistrat primele două brevete de invenție, iar în 2001 compania a fost certificată cu sistemul de management ISO 9001. A construit o afacere durabilă, pas cu pas. Astăzi, grupul de firme pe care îl conduce are o fabrică modernă la Miroslava, investește în cercetare și continuă să viseze cu ochii deschiși.

TUIASI l-a provocat la un interviu inedit. Prima întrebare:
„Care au fost atuurile statutului de student la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI)?”
TUIASI
„Acum ar trebui făcută o remarcă. Eu am finalizat, cu o notă foarte bună, Universitatea Tehnică din Iași, Facultatea de Electrotehnică, în 1984. Altele erau vremurile atunci, alta era programa școlară, altele erau legăturile dintre profesori și studenți. Vreau să spun că exista un sistem de înțelegere reciprocă între studenți și profesori. Totul era pentru a învăța cât mai bine, a acumula cât mai multe cunoștințe și a experimenta cât mai mult. În acea perioadă aveam foarte multe laboratoare, se lucra, iar dotările erau la nivelul respectiv – foarte bune. Era, deci, o formare profesională completă. Iar Facultatea de Electrotehnică mi s-a părut una, hai să zicem, generală pe partea electrică, pentru că am învățat și electronică, și electrotehnică, și mecanică, și chimie – sigur, în cantități diferite.
Marian Berdan
Vreau să adaug că, deși am învățat chimie doar un semestru, în anul întâi (chimie anorganică), aceste cunoștințe m-au ajutat ulterior foarte mult. Nu mai știam toate reacțiile, dar aveam o viziune de ansamblu și o capacitate de înțelegere mult mai bună. Mecanică am studiat vreo doi ani, ceea ce a fost extraordinar, fiindcă am învățat principii pe care le-am aplicat intens în compania mea. Nu neapărat ca executant, dar capacitatea mea de a înțelege cum trebuie să arate un produs electronic a fost sprijinită de acele cunoștințe.”
„Mențineți legătura cu TUIASI. Ca absolvent, primiți studenți în practică. Cum privește astăzi omul de afaceri Marian Berdan către TUIASI?”
TUIASI
„Eu am privit întotdeauna către TUIASI după ce am devenit inginer, după ce am absolvit. Chiar am cochetat, în primii ani – în special în anii ’90 – cu TUIASI. Am avut ore cu plata cu ora, am lucrat cu studenți în practică, în laboratoare. Am continuat colaborarea, iar de vreo cinci ani colaborăm intens. Suntem parteneri în diverse proiecte de cercetare cu fonduri europene. Chiar și acum, grupul de firme Electra are trei proiecte europene de cercetare în care partener este TUIASI, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată. Pot să spun că spiritul dascălilor mei din anii 1980–1984 îl simt încă în profesorii de astăzi ai TUIASI. Și asta mă bucură foarte mult.
Marian Berdan
Le-aș face, totuși, o recomandare: să fie ceva mai exigenți. Pentru că exigența duce mereu la performanță. Și aici este vorba de performanță, adică de absolvenți bine pregătiți. Cu cât vor fi mai bine pregătiți, cu atât vor avea satisfacții profesionale mai mari – așa cum și eu le-am gustat și le savurez zi de zi.”
Grupul de firme Electra: O poveste de succes în industria electronică românească

Grupul de firme Electra este un nume de referință în industria electronică din România, cunoscut în special pentru producția de sisteme de interfonie și control acces. Compania a fost fondată în anul 1991 de inginerul și omul de afaceri Marian Berdan, pornind de la o afacere mică și transformându-se, de-a lungul anilor, într-un grup de firme cu o prezență solidă pe piață.
Domeniul de activitate și poziția pe piață
Activitatea principală a Electra se concentrează pe proiectarea, dezvoltarea și producția de sisteme electronice, cu o specializare puternică în:
- interfoane și videointerfoane pentru locuințe și birouri;
- sisteme de control acces și automatizări pentru clădiri;
- echipamente electronice diverse.
Grupul s-a impus pe piață prin faptul că produce integral în România, la fabrica sa modernă din Miroslava, Iași. Este considerat un lider pe segmentul său, având o rețea de distribuție extinsă la nivel național.
Unul dintre atuurile majore ale companiei este accentul pus pe cercetare și inovație. Electra colaborează strâns cu mediul academic, în special cu TUIASI. Acest parteneriat se traduce prin implicarea companiei în numeroase proiecte de cercetare cu finanțare europeană, demonstrând o viziune pe termen lung și un angajament față de dezvoltarea tehnologică.
Deși are rădăcini puternice la Iași, Electra are o prezență activă pe piețele internaționale. Exporturile reprezintă o parte importantă din strategia de creștere a grupului.
Activitatea Electra în afara României
Aceasta se concentrează pe două direcții principale:
- Exporturi în Europa și Orientul Mijlociu. Compania își exportă produsele – în special sisteme de interfonie, videointerfonie și control acces – în țări din Europa de Est și de Vest. De asemenea, a dezvoltat o rețea de parteneri și distribuitori în Orientul Mijlociu. Acest lucru demonstrează că produsele fabricate în România sunt competitive pe piețe mature și exigente.
- Proiecte internaționale. Electra a participat la proiecte de anvergură în afara țării, furnizând soluții tehnologice pentru complexe rezidențiale, clădiri de birouri și proiecte speciale. Aceste colaborări contribuie la consolidarea reputației companiei ca producător de încredere și inovator în industria de profil.