loader image

Biblioteca Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, cea mai frumoasă din lume

„Acest spaţiu primește o confirmare la acest nivel cultural al valorii şi al spiritualităţii care caracterizează, în general, Palatul Universitar din Copou”

Interviu Neculai Seghedin, prorector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași

Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi a fost selectată printre cele mai frumoase 25 de biblioteci din lume, în cadrul unui sondajul online iniţiat de portalul Boredpanda.com. Astăzi, (18 ianuarie), biblioteca se situează pe primul loc în topul preferințelor vizitatorilor acestui site. Consultarea a fost inițiată la 8 ianuarie și se află în curs de desfășurare. Printre „competitori” se numără capodopere arhitecturale precum Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de Janeiro, Biblioteca Naţională din Praga sau cea a Franţei.

Andreea Daraban:  Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi a fost desemnată cea mai frumoasă bibliotecă din lume. Clasamentul rezultând în urma unui sondaj realizat de portalul boredpanda.com . Iată un nou motiv să ne mândrim că suntem români şi în special ieşeni, domnule profesor, Neculai Seghedin, prorector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi.

În primul rând vreau să spun că este fără îndoială o poziţie onorantă, este o poziţie poate surprinzătoare pentru cei care nu au vizitat această bibliotecă. Însă nu aş vrea să părem lipsiţi de modestie. Pe mine, cel puţin nu mă miră poziţia în acest clasament. Motivul este foarte simplu: această bibliotecă, şi întregul Palat Universitar la Copou, au fost racordate încă din faza de proiectare la valorile culturale europene. Dimensiunea culturală a universităţii din Iaşi, mă refer la Universitatea din Iaşi ca un termen generic, a avut o valoare importantă încă de la apariţia acestei instituţii.   În anul 1892 s-a pus piatra fundamentală a acestei clădiri. Cel care a elaborat schiţele a fost Petru Poni, profesor la Universitatea din Iaşi şi ministru al Instrucţiunii Publice. Aceste schiţe au fost elaborate după ce Petru Poni a studiat mai multe universităţi din Germania, Austria şi Elveţia. Aceste studii ale sale au fost preluate de un arhitect elveţian, renumitul Louis Blanc, a elaborat proiectul final după schiţele lui Petru Poni. Louis Blanc este cel printre altele cel care a proiectat şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. În anul 1897, Palatul Universitar de la Copou a fost inaugurat în prezenţa Regelui Carol I. Palatul conţine două elemente foarte importante în ceea ce priveşte valoarea lor simbolică şi valoarea arhitecturală. Este vorba de Biblioteca şi de Aula Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”.

Aceste două lăcaşuri de cultură au avut un traseu dramatic în timpul războiului. Au fost afectate linia frontului când a ajuns în zona Iaşi – Chişinău, a produs pagube importante acestor edificii. Biblioteca a fost puternic afectată. Deţinem fotografii, deţinem documente care atestă drama prin care a trecut acest spaţiu cultural, în anul 1944, în lunile iulie – august şi reconstrucţia a durat până spre sfârşitul anilor 50, atunci când s-a finalizat practic întreaga reabilitare a acestui spaţiu care este de o frumuseţe deosebită.

Neculai Seghedin

Andreea Daraban: Biblioteca este deschisă studenţilor?

Biblioteca este un spaţiu de studiu deschis în permanenţă. Are în posesie UN MILION de volume. Cele două spaţii pot fi vizitate împreună pentru că sunt într-o legătură fizică, există un balcon care face legătura între Bibliotecă şi Aulă. Eu pot să afirm fără lipsă de modestie că Aula este cea mai frumoasă din România. Le-am văzut pe toate. Biblioteca, la fel, este de o frumuseţe extraordinară. Ne bucurăm foarte mult pentru faptul că acest spaţiu cultural îndeplineşte o confirmare la acest nivel cultural al valorii şi al spiritualităţii care caracterizează în general Palatul Universitar de la Copou.

Neculai Seghedin

Andreea Daraban:  A mai fost vreodată Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi într-un astfel de clasament sau este primul de acest gen?

Din câte ştiu este prima oară când se organizează un astfel de clasament pe această factură  cu un astfel de mod de consultare a opiniei publice prin vot online. Bineînţeles, sperăm să fie un moment care să aducă mai mult în ochii opiniei publice valorile culturale de care se bucură Iaşul în prezent.

Neculai Seghedin

Andreea Daraban: Ieşenii sau turiştii care vin la Iaşi, cei care nu au ajuns încă la Biblioteca Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, o pot vizita, există un program de vizită, are acces oricine sau doar studenţii?

Sigur că da, biblioteca este poate fi vizitată oricând, la fel ca şi Aula, accesul este liber şi este bine ca aceste spaţii să intre mai mult în conştiinţa publică, conştiinţa intelectualităţii în primul rând ieşene din România.

Neculai Seghedin

Sursa: Radio Iași

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.