loader image

Comunitatea academică a Universității Tehnice are acces gratuit până pe 30 iunie la resursele MATLAB & Simulink

Toți membrii comunității academice de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași vor beneficia de acces gratuit la una dintre cele mai recunoscute platforme de programare în toate domeniile tehnice, MATLAB & Simulink, folosite de milioane de ingineri și oameni de știință, din industrie și din universități, din întreaga lume. Platforma este și un excelent instrument didactic, putând fi folosit în interacțiunea la distanță cu studenții pe aplicații concrete, proiecte desfășurate în laboratoare virtuale.

„În perioada în care studenții și profesorii nu pot veni în universitate și, astfel, nu pot accesa resursele disponibile fizic – laboratoare, echipamente, software – este extrem de important să le punem la dispoziție modalități alternative, accesibile de acasă, de a-și desfășura activitatea didactică și de cercetare, de a-și continua proiectele începute și, de ce nu, de a iniția proiecte noi”

a declarat conf. univ. dr. ing. Simona Caraiman, prorector responsabil cu informatizarea și comunicațiile digitale la TUIASI

Folosindu-se de emailurile instituționale, cu domeniul @tuiasi.ro, membrii comunității academice pot descărca și instala ultima versiune de MATLAB, Simulink, precum și peste 100 de alte produse asociate care vin în suportul activității didactice și de cercetare desfășurate, în aceste condiții de pandemie, de la distanță. În aceeași platformă poate fi accesat gratuit, direct din browser, și MathWorks – care este principalul dezvoltator de software utilizat pentru calculul matematic de către ingineri și cercetători.

„Platforma MATLAB & Simulink reprezintă un instrument foarte valoros pentru multe domenii ale universității noastre, de la robotică, inteligență artificială, comunicații, energie și până la ingineria materialelor și chimie

a completat conf. univ. dr. ing. Simona Caraiman

Licența specială de acces gratuit – de la distanță și din campus – dobândită sub conceptul „Campus Wide License”, poate fi accesată de pe toate dispozitivele prin descărcarea unor aplicații de pe portalul dedicat TUIASI, accesibil la acest link. În momentul de față, la nivel global, milioane de ingineri și oameni de știință, atât din universități, cât și din companiile private, folosesc MATLAB pentru gama întreagă de aplicații, incluzând deep learning și machine learning, procesare a imaginilor, video, a semnalelor și a comunicațiilor, sisteme de control, testare și măsurătoare, finanțe și biologie computaționale.

Pentru a venit în sprijinul comunității academice și pentru a folosi cât mai util acest instrument, marți, 5 mai, de la ora 15.00, va fi organizată o sesiune online de prezentare a resurselor MathWorks, în special a celor care sunt disponibile în cloud, dar și a instrumentelor de interacțiune cu studenții în clase virtuale și de evaluare automată a temelor și proiectelor acestora. Prezentarea va fi realizată de către un reprezentat al Matlab.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.