loader image

Doi profesori ai Universității Tehnice au participat la hackathonul #EUvsVirus, organizat de Comisia Europeană, cu un prototip de dezinfectare a spațiilor și obiectelor

O echipă de la Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a participat în perioada 24 – 26 aprilie 2020 la hackathonul EUvsVirus, primul hackathon paneuropean, organizat de Comisia Europeană și deschis inovatorilor din toate industriile și cetățenilor implicați social. Proiectul ieșenilor propune o alternativă de dezinfectare a obiectelor și spațiilor folosind lumina ultravioletă, evitând astfel consumabilele, precum soluțiile chimice.

Echipa este formată din conf. univ. dr. ing. Florin Pantilimonescu și asist. univ. drd. Tudor Popovici de la Facultatea de Automatică și Calculatoare și Theodor Mihai Pantilimonescu, student în anul al V-lea la Facultatea de Medicină de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Aceștia au dezvoltat un prototip de computer care poate fi conectat la internet, prevăzut cu un periferic special, compus dintr-un generator de lumină ultravioletă de tip C, cu o lungime de undă de 254 de nanometri. „Comunitatea științifică a publicat faptul că radiația aceasta este distructivă pentru viruși de o anumită structură, printre care și coronavirus. Perifericul pentru computere dezvoltat de noi permite controlul acestor radiații”, a declarat conf. univ. dr. ing. Florin Pantilimonescu.

„Noi ne-am gândit în primul rând la dezinfectarea materialelor utilizate, cum ar fi măștile de unică folosință, care sunt foarte scumpe. Expuse la o iradiere de 30 – 60 de minute, devin ca noi

a adăugat profesorul

Prototipul poate fi construit de inițiații în domeniu, toate detaliile tehnice fiind publice pe pagina proiectului. Acesta este scalabil și poate fi programat să acționeze doar la anumite ore sau în anumite zile, pentru a evita, de exemplu, prezența oamenilor în timpul iradierii. În felul acesta, ar putea fi dezinfectate săli de clasă noaptea, după terminarea programului. De asemenea, dispune și de un senzor special, care îl oprește automat dacă un om este prezent. „Noi am considerat că aceasta poate fi o soluție ce s-ar putea multiplica în instituțiile școlare, în spațiile aglomerate în general. Acest sistem ar permite o dezinfectare incomparabil mai eficientă decât orice fel de spălare cu substanțe chimice”, a explicat profesorul. Mai departe, prototipul ar putea fi montat și pe un sistem mobil și programat să dezinfecteze suprafețe mari, precum holuri de instituții, sau chiar adaptat pentru zone urbane.

Prototipul realizat de ieșeni poate fi accesat și controlat în timp real de oricine la adresa smlab.pagekite.me.

Mai mult, profesorul adaugă că prototipul este și un modul educațional, în care 90% din elemente sunt computerele și părțile aferente și abia apoi tuburile cu ultraviolete. „Mare parte a efortului în construcția lui reprezintă realizarea unor programe care să controleze riguros aceste dispozitive. Conexiunea la internet i-ar oferi posibilitatea să poată fi controlat de la un computer, o tabletă, un telefon. Sau poate fi programat să lucreze singur un an, pe zile și ore”, explică acesta.

Tot din punct de vedere educațional, echipa consideră că un astfel de obiect poate fi un mediu de învățare privind „lumea invizibilă” a virușilor, despre care mulți nu știu. „Astfel nu mai controlăm doar motoarele de mașini, ci putem folosi și prototipul nostru în acest context aparte.”

Profesorii vor ca în viitor să găsească parteneri cu care să multiplice produsul, astfel încât acesta să devină o soluție reală în instituțiile din țară în contracararea răspândirii epidemiei.

„Multiplicarea și fabricarea e problema, în România nu prea există astfel de relații, în care un produs dintr-o facultate să fie multiplicat undeva, dar poate cu ocazia asta se pot genera activități de acest tip”

a explicat conf. univ. dr. ing. Florin Pantilimonescu

În cadrul #EUvsVirus, hackathonul oferă o rețea tehnică și organizațională comună în care participanții se pot implica online și dezvolta prototipuri și soluții pentru probleme tehnice, politice sau sociale relevante crizei provocate de coronavirus. Scopul proiectului este de a dezvolta prin colaborare soluții inovatoare în high tech, low tech, hardware, software, biotech, digital tech, științe sociale și alte domenii și se adresează developerilor, designerilor, creativilor, celor care rezolvă probleme, antreprenorilor digitali și start-up-urilor inovative.

Proiectele sunt jurizate în funcție de:

  • 40%: potențial de impact
  • 20%: noutate și complexitate tehnică
  • 20%: disponibilitate / realizare a prototipului
  • 20%: business plan
TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.