Tot ce are mai bun badmintonul românesc se adună în martie la două competiții: Cupa României pentru seniori, respectiv pentru tineret. Concursul pentru seniori s-a desfășurat de vineri până duminică, la București, și a prilejuit sportivilor de la CS Politehnica Iași, pregătiți de antrenoarea Alina Popa, să urce de două ori pe podium, aducând acasă, ca și anul trecut, un titlul de vicecampion!

Toți cei șase sportivi ai clubului sportiv al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași – Daria Jitariu, Cosmin Hîncu, Vladimir Leadavschi, Andrei Zubcu, Matei Droancă și Dragoș Gherasim – au jucat în șapte sferturi de finală! Daria Jitariu, la simplu, și Vladimir Leadavschi, alături de Luca Pandele (CS Berceni), la dublu masculin, au reușit să facă și pasul decisiv spre râvnitul podium de premiere, dar patru din cele șapte sferturi de finală au fost pierdute în seturi decisive. Ba chiar a fost vorba despre „prelungiri” la simplu masculin, unde Cosmin Hîncu a cedat cu 22-24 după ce anul trecut juca finala Cupei României!
„Am pierdut patru medalii în seturi decisive, pentru diferențe de doar câte două puncte! Cosmin a reușit un meci foarte bun la simplu, ca și Vladimir la dublu mixt, alături de Irina Popescu, de la ACS Badminton Bacău”
ne-a declarat Alina Popa.

Daria a acuzat încă de vineri dureri musculare, s-a calificat în semifinale, dar nu le-a mai putut ignora și s-a retras din penultimul act, rămânând cu medalia de bronz. Vladimir și Luca au ajuns în finală la dublu masculin și au cucerit medalia de argint.
„N-am vrut s-o forțez pe Daria, deoarece în ultimul weekend din martie, tot la București, se va desfășura Cupa României pentru tineret și sper să poată juca și la această competiție”
a adăugat antrenoarea Alina Popa.

Cupa SIM se desfășoară sâmbătă!
Între Cupa României pentru seniori și cea pentru tineret, badmintonul se instalează sâmbătă în sala din Campusul „Tudor Vladimirescu” pentru Cupa SIM, dedicată studenților și cadrelor didactice de la Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor. Dacă la tir sportiv au fost organizate deja mai mult de zece ediții, Cupa SIM la badminton a debutat anul trecut, iar pentru ediția din 2026 vor fi în concurs probe de simplu. Jucătorii de la CS Politehnica Iași au animat competiția de anul trecut și vor fi prezenți și sâmbătă pentru ca și ediția a II-a să fie o reușită deplină, la care încă vă puteți înscrie la următoarea adresă de e-mail: maria-miruna.nechifor@student.tuiasi.ro.





![BEST Iași - Alături de concurenți [foto de la ediția din 2017 a concursului]](https://www.tuiasi.ro/wp-content/uploads/2019/03/43701835_770644593281945_6533560370033337478_n.jpg)












