Iași, 19 iunie 2025 – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei (TUM), a lansat oficial proiectul CROSSCOMP 2.0 – Upgrade of the Cross-Border Regional Hub of Competences for the Automotive Industry for Green and Digital Emerging Trends, în cadrul unui eveniment desfășurat la Iași, cu participarea reprezentanților celor două universități, ai industriei și ai comunității academice.

Proiectul este finanțat prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Republica Moldova, având un buget total de 849.991,49 euro și o durată de implementare de 24 de luni. Obiectivul principal al proiectului este modernizarea și extinderea hub-ului regional transfrontalier de competențe în domeniul ingineriei auto, în concordanță cu noile cerințe ale industriei privind sustenabilitatea, digitalizarea și eficiența energetică.

Evenimentul de deschidere a fost deschis de:
- Prof. dr. ing. Irina Lungu, prorector pentru relații internaționale (TUIASI),
- Prof. dr. ing. Daniela Tărniceriu, decan al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (TUIASI),
- Conf. dr. ing. Dumitru Ciorbă, reprezentant al Facultății de Calculatoare, Informatică și Microelectronică (TUM).


Coordonatorul proiectului, conf. dr. ing. Nicolae Lucanu, a prezentat direcțiile majore de acțiune ale CROSSCOMP 2.0, printre care se numără:
- dezvoltarea unei strategii educaționale comune pentru integrarea tendințelor verzi și digitale în programele de formare tehnică,
- crearea unui program de master comun cu diplomă dublă în domeniul Electronicii Aplicate,
- modernizarea a trei laboratoare specializate în ambele universități,
- consolidarea relației dintre universitate și industrie în formarea viitoarei forțe de muncă.

Un punct important al evenimentului l-a constituit prezența și implicarea reprezentanților mediului economic, care susțin activ direcțiile promovate prin proiect. Au luat parte:
- Adrian Zaharia, reprezentant al companiei Continental,
- Dumitru Simion, reprezentant al companiei Schaeffler.

Aceștia au subliniat necesitatea corelării curriculei universitare cu cerințele reale ale industriei auto și au apreciat caracterul aplicat și colaborativ al inițiativei CROSSCOMP 2.0, care creează premise concrete pentru integrarea absolvenților în piața muncii într-un domeniu aflat în plină transformare tehnologică.
„CROSSCOMP 2.0 continuă o inițiativă lansată cu succes în cadrul programului anterior, ducând mai departe viziunea unui hub educațional transfrontalier centrat pe inovație, relevanță și colaborare reală cu industria. Este o evoluție firească și necesară, în contextul în care transformările din sectorul auto impun competențe noi, rapide și bine ancorate în realitatea economică și tehnologică.”
a declarat în încheiere, conf. dr. ing. Nicolae Lucanu, coordonatorul proiectului.

Evenimentul s-a încheiat cu reuniunea tehnică a echipelor de proiect, marcând începutul oficial al activităților de implementare și deschizând drumul către o colaborare transfrontalieră consolidată în sprijinul formării tehnice moderne și relevante.