loader image

Experiența Erasmus +, prezentată de profesori și studenți în cadrul evenimentului „Erasmus Open Doors”

Echipa Prorectoratului Relații Internaționale de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a făcut joi, 9 martie, o pledoarie pentru programele de tip Erasmus +, pentru deschiderea pe care acestea o aduc atât la nivel personal, cât și profesional, tuturor studenților instituției de învățământ superior tehnic.

În sala de conferințe din Corpul T, peste 80 de persoane, studenți români, interesați să plece cu un program de studiu sau de practică în țări europene sau cele considerate „exotice”, precum Vietnam sau Indonezia, cadre didactice și personal administrativ, care pot beneficia de aceste granturi, dar și studenți incoming, care studiază la TUIASI, au participat la evenimentul „Erasmus Open Doors”.

Prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale, le-a spus celor din sală că mottoul întregului program este acela de deschidere, pentru toți studenții, masteranzii, doctoranzii, personalul didactic sau administrativ care este interesat să plece într-o experiență nouă într-o universitate parteneră a TUIASI. „Programul Erasmus stârnește multe sentimente, dar multe dintre ele sunt prejudecăți”, a explicat prorectorul. „Aceste prejudecăți vorbesc despre puncte slabe ale programului, dar ele se referă, de fapt, la noi. Căutăm în el perfecțiunea, însă nu o vom putea atinge. Nu pentru că nu există neapărat, ci pentru că perfecțiunea reprezintă altceva pentru fiecare dintre noi. Programul este unul deschis celor care au în ei un motor care funcționează cu o benzină nu neapărat financiar, ci cu una în sensul în care viața se deschide ca perspective. Ieșim din găoacea care se numește cămin, oraș, prietenii pe care deja îi avem, facultatea la care suntem, viața la care ne gândim că o avem, părinții și profesorii noștri“, a completat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu.

În prezentarea susținută în fața studenților, prorectorul a insistat asupra faptului că o comunitate spre care se îndreaptă un beneficiar al granturilor Erasmus nu este una care să te îmbrățișeze din prima, ci care îți poate oferi și o doză semnificativă de indiferență. În acel moment, studenții au fost încurajați să se pregătească să trăiască singuri într-o altă lume, dar și să încerce să creeze o comunitate în jurul lor. „Când mă duc într-un loc nu trebuie să aștept să vină lumea la mine. Mă duc acolo și nu are nimeni obligația să îmi facă mie viața frumoasă. Trebuie să faceți primii pași și, dacă nu reușiți, sunt mii de oameni cu care poți comunica. În acest sens există și asociația Erasmus Student Network (ESN) – un fel de casă a celor departe de casă, care sunt foarte inimoși și săritori”, a conchis prof. univ. dr. ing. Irina Lungu.

În ceea ce privește funcționarea exactă a programului, prorectorul a spus că programul Erasmus durează, practic, un întreg an calendaristic. Acesta începe de pe 1 octombrie și se termină pe 30 septembrie. Fiecare student are posibilitatea de a beneficia într-un ciclu de studiu – licență, master sau doctorat – de o mobilitate de studiu și una de practică, timp de maximum 12 luni. Singura restricție este la nivelul studenților de anul I, care vor putea merge abia din vară în mobilități de practică, și în cele de studiu din anul al II-lea. Cei interesați trebuie să dea un test online de competențe lingvistice înainte și după mobilitate, pentru a vedea progresul la nivelul cunoașterii limbii, dacă acesta va exista, iar printre criteriile de selecție contează rezultatele academice bune, o scrisoare relevantă de motivație și un dosar de concurs bine întocmit.

La nivel de finanțare, pentru o mobilitate de practică se oferă burse lunare de 700 de euro, iar pentru cele de studiu, de 500 de euro. Dacă cei care pleacă cu Erasmus sunt bursieri ai TUIAȘI, ei vor beneficia de cuantumul bursei din țară pe perioada studiilor în străinătate.

La evenimentul desfășurat în sala de conferințe din Corpul T au luat parte și mai mulți studenți străini, care au vorbit despre experiența pe care au avut-o până acum în România și despre importanța neprețuită pe care o are acest program în ceea ce privește schimbul cultural. Binh Thi Tah Ngo este venită la TUIASI din Vietnam și le-a povestit celor din sală că a luat această decizie cu sprijinul părinților și cu dorința de a încerca o nouă experiență. „De ce am venit aici? Nu știu exact să explic. Puteam alege între Scoția, Italia sau altă universitate din România. Nici nu știu de ce am fost aleasă – am avut o altă colegă care a fost respinsă. Însă eu am ales Iașul datorită Universității Tehnice, vreau să învăț ceva nou, vreau să fiu un student care și învață, nu doar călătorește cu Erasmus”, a spus studenta. Aceasta a prezentat o serie de slide-uri într-o prezentare despre particularitățile țării ei și despre cele mai des întâlnite întrebări pe care le-a primit de la români. Binh Thi Tah Ngo le-a spus celor din sală că mulți oameni încă trăiesc cu impresia că Vietnamul este o țară cuprinsă de război, însă ea încearcă să le explice despre cultura și, în special, arta culinară care există acolo.

Chok Men Fei, din Malaezia, le-a povestit colegilor și profesorilor din sală că în România este mult mai frig decât s-ar fi așteptat, atât în timpul toamnei, cât și în primăvară. „Iarna mai ales este îngrozitor de rece. Îmi place în România, însă, cred că fotografiile realizate și trimise acasă, pe care vi le-am și arătat, spun totul. Vă mulțumesc pentru sprijin. Românii sunt calzi și primitori, îmi place foarte mult salutul vostru – «bună ziua», este mult mai cald decât în țara mea“, a spus Chok Men Fei.

Cu ocazia acestui eveniment, conducerea universității a premiat și studenții care au trimis cele mai interesante fotografii în competiția „Rock – on TUIASI – Erasmus+. Experiența mea de neuitat”. Astfel, la categoria Studenți Erasmus Outgoing – premiul I l-a luat Mădălina Băghiceanu, premiul al II-lea, Mihaela Sîrbu, premiul al III-lea, Gheorghiță Chirilă, iar premiul „Experiențe Internaționale” – Rita- Cristina Pișta. La categoria Studenți Erasmus Incoming, premiul I l-a luat Antonio Marelli, premiul al II-lea Giuseppe Cusumano, iar premiul al III-lea Chiranjib Patra. Fotografiile au fost expuse pe holul rectoratului în timpul conferinței. 

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.