loader image

„Moștenirea lui Asachi”: Mircea Platon, redactor-șef Convorbiri Literare, despre învățământul din România și legătura acestuia cu Afganistan

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a organizat ultima ediție pe anul 2021 din seria Conferințelor științifice „Moștenirea lui Asachi”. Evenimentul, organizat în parteneriat cu acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, l-a avut ca invitat pe profesorul Mircea Platon, redactor-șef Convorbiri Literare, care a abordat tema „Un export de succes al României: exportul de reformă educațională în Afganistan. Premise ideologice si consecințe instituționale”.

Mircea Platon, redactor-șef Convorbiri Literare

În deschiderea evenimentului, prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache, unul dintre moderatorii întâlnirii, care a reprezentat TUIASI în organizarea manifestării, a mulțumit celor prezenți în mediul virtual că păstrează viu spiritul unor astfel de întâlniri de înaltă ținută academică.

„Vă mulțumesc tuturor că sunteți aproape de școală și de cei care au inițiat această serie de manifestări care își are locul la Iași. Iașul este locul unde s-au întâmplat, din vechime, întâlniri de tipul aceasta, importante mai ales acum, într-o vreme în care avem nevoie de dialog, confruntare, să schimbăm idei”,

a punctat prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache
prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache

Acad. Bogdan Simionescu, vicepreședintele Academiei Române, a explicat că forul academic are o colaborare foarte strânsă cu profesorul Mircea Platon, iar multe dintre pozițiile publice ale instituției pe probleme legate de învățământul preuniversitar în general, dar și de componenta de cercetare, au fost redactate în urma unor astfel de consultări.

„Cunoaștem cu toții – sau ar trebui să o facem – o carte care se numește «Deșcolarizarea României», scrisă de profesorul Mircea Platon, o carte mai mult decât importantă, care arată în ce măsură cunoaște nu numai învățământul românesc, dar și cel din diferite alte țări. Cred că a putut urmări evoluția și consecințele drumului pe care a apucat-o învățământul asupra elevilor și a celor care ar trebui să beneficieze de educație”,

a declarat acad. Bogdan Simionescu în discursul său
acad. Bogdan Simionescu

În conferința sa, profesorul Mircea Platon a făcut o pledoarie pentru învățământul tradițional din România, pornind de la exemplul reformării integrale a sistemului din Afganistan, după invazia americană. La această reformă au fost implicați și experți români.

„Pe 30 august, ultimii soldați americani care au părăsit Afganistanul au lăsat în urmă o țară în completă prăbușire televizată. Ce s-a văzut pe ecrane? Avansul rapid al Talibanilor, oameni agățându-se de roțile avioanelor americane care își luau zborul, președintele marionetă Ashraf Ghani fugind cu elicopterul, armata evaporându-se instantaneu, cu soldați fugind la vatră sau alăturându-se talibanilor (…). Ce nu s-a văzut la TV prea mult au fost miliardele de dolari cheltuite de guvernele țărilor din coaliția de ocupație a Afganistanului și câștigați de experții organizațiile internaționale care au lucrat la reforma structurală și sistemică a învățământului afgan”

a spus profesorul în prima parte a conferinței

Puteți urmări, în continuare, întreaga sa pledoarie pentru educație, susținută în cadrul emisiunii.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.