loader image

Relații de colaborare mai strânse între o companie cu profil internațional și Universitatea Tehnică

O delegație a companiei TenarisSilcotub Zalău a avut o întâlnire în cursul zilei de joi, 2 martie 2017, cu reprezentanți din conducerea a șase facultăți de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – cea de Mecanică, unde a avut loc și întâlnirea, Știința și Ingineria Materialelor, Construcții de Mașini și Management Industrial, Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Automatică și Calculatoare și Inginerie Chimică și Protecția Mediului. 

Aceștia au discutat despre oportunitățile pe care le oferă studenților TUIAȘI compania, ei fiind și cei care oferă bursele de performanță Roberto Rocca. În cursul aceleiași zile, reprezentanții companiei s-au întâlnit cu studenții pentru a le prezenta proiectele, în timp ce vineri, 3 martie 2017, la Hotelul Unirea, în sala de conferințe, a avut loc o activitate de testare și evaluare a tinerilor care doresc să se înscrie la burse, internship sau chiar angajare în cadrul companiei.

„Compania își dorește o colaborare cu cele șase facultăți pentru recrutarea, în primul rând, de bursieri. Mai ales că ei sunt cei care oferă bursele Roberto Rocca, care nu impun nimic, nici angajarea, nici terminarea unui contract, ci susțin pasionații de inginerie. Apoi, compania își dorește să se implice mai mult pe partea de internship și ne-au prezentat exact programul care durează trei luni – iulie, august și septembrie”, au precizat reprezentanții conducerii Facultății de Mecanică.

Studenții care vor să se înscrie pentru internship beneficiază de cazare, transport și masă asigurată, dar și de o bursă de 800 de lei pe lună. Reprezentanții facultăților au spus că mulți dintre absolvenții buni pe domeniul de activitate al companiei au ajuns să se angajeze. Conducerea facultății explică faptul că această colaborare continuă în prezent și pentru că mulți dintre absolvenții TUIAȘI s-au dovedit angajați performanți ai TenarisSilcotub.

Delegația companiei care a venit la Iași a prezentat și un proiect pentru studenții din ani terminali – Global Trainee, un loc de muncă pentru ingineri proaspăt absolvenți sub forma unui program de dezvoltare profesională. În cadrul prezentărilor s-a scos în evidență faptul că absolvenții care vor dori să se angajeze la companie vor primi un pachet salarial motivant, dar și cazare gratuită, masă la cantină și o primă de relocare de 1.000 de euro.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.