Atelierul de descoperire antreprenorială organizat la Iași confirmă rolul central al universității în conectarea mediului academic cu industrie și autorități.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a organizat pe 26 noiembrie 2025, la Hotel Unirea – Sala Mezanin, primul Atelier de descoperire antreprenorială (EDP) dedicat domeniului automotive în Regiunea Nord-Est.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului academic, ai companiilor de profil, experți în inovare și membri ai sectorului public, având ca obiectiv identificarea direcțiilor strategice de dezvoltare și consolidarea lanțului valoric regional în industria automotive – un domeniu aflat la intersecția dintre IT&C, Mediu și Energie, priorități majore ale RIS3 Nord-Est.
TUIASI – catalizator al colaborării regionale în industria automotive
Prin expertiza tehnică și prin implicarea constantă în inițiativele de inovare regională, TUIASI și-a reafirmat rolul de partener strategic în consolidarea ecosistemului de cercetare și transfer tehnologic din domeniul mobilității.
Participarea universității la organizarea atelierului a facilitat dialogul dintre mediul academic și industrie, oferind un cadru profesionist pentru definirea direcțiilor comune de investiții și proiecte de inovare.

„TUIASI își asumă, prin parteneriatul strategic cu ADR Nord-Est, rolul de catalizator în eforturile de conectare și colaborare a actorilor regionali din industria automotive. Atelierul de descoperire antreprenorială organizat confirmă faptul că Regiunea Nord-Est dispune de resurse academice, industriale și de guvernanță capabile să genereze direcții comune de dezvoltare. Prin expertiza noastră tehnologică și prin capacitatea de a mobiliza comunitatea academică, suntem implicați în identificarea oportunităților RIS3 și în structurarea unor proiecte relevante pentru mobilitatea viitorului – terestră sau aeriană, pentru aplicații de transport, agricole sau din alte domenii emergente. Vom continua să colaborăm cu partenerii regionali pentru a transforma aceste discuții în acțiuni concrete, cu impact direct asupra competitivității și inovării în sectorul automotive.”
Declarația conf.univ.dr.ing. Ciprian Comșa, prorector TUIASI, subliniază clar această misiune.
Această contribuție reflectă misiunea universității de a crea punți între cercetare, educație și industrie, sprijinind ecosistemul de inovare și dezvoltarea profesională a tinerilor specialiști.
Un eveniment care a adus împreună lideri academici și industriali
Atelierul a pus în lumină nu doar oportunitățile de dezvoltare ale sectorului automotive, ci și necesitatea consolidării colaborării dintre universități, companii mari și IMM-uri, pentru a susține transferul tehnologic, cercetarea aplicată și dezvoltarea de start-up-uri inovatoare.

„A fost o zi atipică, multe idei aruncate, eu zic ca avem o imagine mai clară la ce este in zona si potentialul. Trebuie multa susținere si cred se poate construi ceva frumos, de durată și care sa contribuie mult la factorul inovator.”
În intervenția sa, Alexandru Maftei, Innovation Manager la AUMOVIO, a subliniat direcția comună conturată în cadrul atelierului
Participanții au lucrat în echipe mixte – profesori, cercetători, lideri din companii, inovatori – pentru a identifica provocări, oportunități și direcții de investiții relevante pentru mobilitatea viitorului.
Structura atelierului – de la analiză la generare de proiecte
Programul sesiunii a inclus:
- prezentări RIS3 Nord-Est și tendințe în cercetarea automotive;
- intervenții TUIASI privind direcțiile academice și oferta de transfer tehnologic;
- noutăți și provocări din partea companiilor din industrie;
- sesiuni interactive de brainstorming, analiză SWOT, identificare lanțuri valorice și lucru pe modelul CANVAS;
- dezvoltarea de propuneri de proiecte pentru inovare;
- prezentarea rezultatelor în plen.

Participanții au contribuit activ la definirea unor soluții pentru provocările regionale, vizând atât nevoile sectorului, cât și oportunitățile oferite de mediul academic.




![BEST Iași - Alături de concurenți [foto de la ediția din 2017 a concursului]](https://www.tuiasi.ro/wp-content/uploads/2019/03/43701835_770644593281945_6533560370033337478_n.jpg)












