loader image

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, premiu la Gala Excelenței Sportului Ieșean

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI), a fost prezent joi seara, 19 ianuarie 2017, la Casa de Cultură a Studenților Iași, la Gala Excelenței Sportului Ieșean. Rectorul a primit în numele TUIAȘI, prieten și partener al sportivilor ieșeni, un premiu la secțiunea Sport și educație a galei de premiere.

După ce a primit un tricou-simbol – „o comunicare între ceea ce s-a întâmplat și cei care vin, susțin și suportă și ei intemperiile și rezultatele bune și cele rele” – din partea Clubului Sportiv Politehnica Iași, rectorul TUIAȘI a înmânat premiile la categoria Echipe și echipaje. „În afară de Clubul Politehnica din Iași, și Universitatea are un club de fotbal universitar studențesc. Acum trei ani, studenții noștri au câștigat finala campionatului național universitar de fotbal, învingând o echipă a unei universități de sport. Concluzia noastră a fost că și studenții lor învață ca și ai noștri”, a povestit prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

În cadrul evenimentului organizat de Primăria Iași și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport au fost premiați cei mai buni ambasadori sportivi ai Iașului, de la performeri de club la legende ale sportului ieșean. Seara a fost împărțită în 12 momente de premiere și patru momente artistice.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.