preloder

Universitatea Tehnică participă în Finlanda la cea mai importantă conferință europeană în domeniul învățământului superior – EAIE 2019

O delegație a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași participă la cea de-a 31-a ediție a EAIE – cea mai mare conferință europeană pe învățământ superior, desfășurată la Helsinki, Finlanda, în perioada 24 – 27 septembrie 2019.

Universitatea este reprezentată de prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, și prof. univ. dr. ing. Marcel Istrate, prorector responsabil cu managementul resurselor. Scopul participării este acela de a întări unele parteneriate cu instituțiile de învățământ superior din întreaga lume, cât și realizarea de noi acorduri. De altfel, încă din prima zi a târgului, miercuri, 25 septembrie, au avut loc discuții cu universități din Franța, Italia, Turcia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord, dar și din China.

„Participarea universității noastre la cea de-a 31 ediție a Conferinței Europene în Educație, care se desfășoară la Helsinki, reprezintă o continuare firească a demersurilor începute în acest an la Conferința NAFSA din Washington. În mod concret, dorim să utilizăm această oportunitate pentru a crea și a întări noi parteneriate cu universități europene și nu numai. Dacă în urma conferinței de la Washington am încheiat acorduri de principiu pentru parteneriate cu numeroase universități de pe tot mapamondul, unele concretizându-se zilele acestea la Iași, pentru Helsinki am primit deja intenții de discuții de la peste 20 de universități”

a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul universității.

Acesta a mai punctat și faptul că participarea TUIASI din 2017 la conferințe și târguri educaționale a contribuit nu doar la creșterea evidentă a vizibilității, ci și a numărului de solicitări de la universități din afara țării pentru stabilirea de parteneriate educaționale sau de cercetare.

Doar în acest an am primit vizita colegilor din universități din Uniunea Europeană, SUA, Japonia, China, Israel, Nordul și Sudul Africii și America de Sud. În ultimul timp, am constatat o mărire a numărului universităților românești participante la acest tip de evenimente, care, coroborat cu sprijinul acordat de Ministerul Educației Naționale, Ministerul Afacerilor Externe și Consiliul Național al Rectorilor în acest sens, generează creșterea interesului asupra învățământului universitar românesc și a cercetării din universități”,

a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval

În total, în delegația României care participă la acest eveniment educațional participă 31 de instituții de învățământ superior din toate centrele universitare mari ale țării.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.