loader image

Universitățile publice din Iași invită liceenii să descopere oportunitățile de studiu

Cele cinci universități publice din Iași continuă acțiunile comune, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, de promovare a ofertei educaționale în rândul elevilor din toată țara.

Sub sloganul „Iași, orașul studenției tale. Porți deschise la universitățile ieșene”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” au convenit să își deschidă porțile în perioada 13 – 17 aprilie pentru elevii curioși, care vor să afle ce înseamnă viața de student.

Fiecare dintre cele cinci universități va desfășura propriile activități, iar grupurile de elevi care vor dori să viziteze centrul universitar ieșean în perioada 13 – 17 aprilie vor putea să participe gratuit la toate manifestările organizate.

Materialele promoționale, precum reclame stradale și un film de prezentare a Iașiului universitar, realizat special pentru acest eveniment, au fost distribuite în Iași, dar și în mai multe orașe din zona Moldovei. Reprezentanții celor cinci universități și ai Primăriei Municipiului Iași au precizat că acesta este încă un pas important efectuat către o colaborare de perspectivă apropiată în centrul universitar ieșean pe marile proiecte care vor promova conceptul „Iași, orașul studenției tale”.

Conferințe și cursuri deschise, workshop-uri, tururi universitare ghidate și experimente spectaculoase sunt doar câteva dintre manifestările pregătite de instituțiile de învățământ superior ieșene pentru tinerii care doresc să experimenteze studenția.

Cadrele didactice și elevii care își doresc să participe la evenimente sunt invitați să urmărească site-urile celor cinci universități pentru mai multe informații și înscrieri.

Prima ediție a proiectului comun „Iași, orașul studenției tale. Porți deschise la universitățile ieșene” desfășurată anul trecut a avut un real succes în rândul elevilor de liceu, numărând peste 5000 de participanți.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.