loader image

Rectorul TUIASI, invitat la o dezbatere organizată cu ocazia Summit-ului european de la Sibiu despre viitorul educației

Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a fost invitat la o importantă conferință cu privire la viitorul educației, care a fost organizată la Sibiu în paralel cu Summit-ul european de pe 9 mai.

Astfel, la conferința „The Future of Europe. Perspectives of the Contemporary Developments” s-a pus în discuție felul în care trebuie să evolueze o societate bazată pe educație în cadrul panelului „Education is the knowledge society. The future of education in Europe”. La aceasta au participat șapte rectori de la universitățile de stat din România, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval fiind singurul rector ce a reprezentat comunitatea academică din Iași, mai fiind invitați și secretarul de stat Gigel Paraschiv și Adrian Curaj, directorul Uniunii Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării.

La debutul seriei de conferințe, organizate de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în colaborare cu Centrul pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning Bucureşti, a participat Președintele României, Klaus Iohannis, iar rectorii invitați la panelul organizat în data de 8 mai au fost invitați și la evenimentele ce nu au presupus întâlniri private ale liderilor Europei din cadrul Summit-ului de pe 9 mai.

„Integrarea educației românești în contextul european actual reprezintă un subiect deosebit de acut și definitoriu pentru apartenența noastră la Uniunea Europeană. În acest sens, o temă importantă de discuție au fost mobilitățile, în principal de tip Erasmus+, care vor beneficia de un buget substanțial mărit după 2020”

a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI

În cadrul conferinței, la nivel de tematici generale abordate, s-a discutat despre ariile europene ale educației și cercetării, cu interpretări punctuale privind internaționalizarea, procesul Bologna sau conceptul de universitate europeană.

„O problemă ridicată, cumva specifică României, a constat în posibilitățile de echilibrare dintre numărul studenților incoming și cel al studenților outgoing, mai ales bazate pe exemplul țărilor din imediata noastră vecinătate. Internaționalizarea universităților adaptată punctelor specifice, punctelor tari ale fiecărei universități, a reprezentat un alt subiect fierbinte și care a suscitat numeroase discuții. Și deloc lipsite de interes au fost întrebările, unele încă fără răspuns, care au vizat crearea rețelelor de universități europene”

a mai punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval
TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.