loader image

Universitatea Tehnică a lansat oficial proiectul AntreprenorIng, în care se vor face 11 laboratoare pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale a studenților

Vineri, 25 octombrie 2019, de la ora 12.00, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a lansat oficial proiectul „Dezvoltarea culturii antreprenoriale a studenților de la inginerie și arhitectură prin crearea unei rețele de centre de pregătire în antreprenoriat – AntreprenorIng”, într-o conferință organizată în Sala „Cristea Niculescu-Otin” din Corpul T, Rectorat.

Cu o valoare aproximativă de 8 milioane de lei, proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, și are ca obiectiv principal creșterea participării și a nivelului de educație pentru elevi, studenți și cadre didactice, în special pentru grupurile vulnerabile.

La conferința de lansare au participat reprezentanți din conducerea universității, rectorul instituției – prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, mai mulți prorectori, dar și responsabilii din proiect, moderatorul evenimentului fiind prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și directorul proiectului. Acesta a precizat în discursul său că activitățile sunt mult mai extinse decât sunt prevăzute de titlu și că este nevoie ca sistemul de învățământ din România să încurajeze mai mult antreprenoriatul.

„Într-o abordare foarte simplă, antreprenoriatul înseamnă o afacere nouă, dar este mult mai mult decât atât – este o instituție socială care ne ajută să ne punem în valoare creativitatea și inteligența. Psihologii spun că românii au un potențial de creativitate și inteligență comparabil cu cel din statele puternic dezvoltate, dar nu au acele instituții sociale care să le permită să și-l dezvolte. Avem un anumit profil psiho-cultural care ne împiedică să ajungem acolo unde ne-ar plăcea să fim – și credem că suntem –, dar realitățile sunt cu totul altele”

a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin
prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin

Printre obiectivele concrete ale proiectului se numără și creșterea participării la învățământul terțiar universitar și non-universitar organizat în cadrul TUIASI, în perioada 2019-2021, pentru 500 de studenți (inclusiv studenți din grupuri vulnerabile) de la toate cele 11 facultăți din universitate, cât și conștientizarea beneficiilor educației de nivel superior și sprijinirea accesului la învățământul terțiar organizat în cadrul TUIASI pentru 300 de elevi (inclusiv elevi din grupuri vulnerabile), din care 100 elevi vor beneficia de activități remediale de la colegiile si liceele din regiunea Nord-Est. În același timp, 80 de cadre didactice din cadrul învățământului terțiar universitar își vor îmbunătăți competențele în ceea ce privește conținutul educațional inovator și resursele de învățare moderne și flexibile.

Proiectul a fost evaluat cu 91 de puncte dintr-un total de 100, fiind singurul în care instituția care a depus cererea de finanțare și-a luat angajamentul de a-l desfășura singură și nu ca fiind parte dintr-un consorțiu. În mod concret, studenții înscriși în proiect vor intra în proiect din semestrul I, anul al treilea, iar din semestrul următor și pe toată durata anului al patrulea vor lua parte la cursuri specifice, menite să îi învețe cum să-și dezvolte idei de afaceri.

„Vrem un program flexibil, modular, să nu încărcăm studenții. Este mai importantă însușirea unei atitudini decât a unor cunoștințe anume, e foarte importantă crearea unei atmosfere. Nu vor fi examene în forma clasică, ci va fi o evaluare continuă, pe bază de verificare pe parcurs, insistăm pe studiul individual așa cum este în orice învățământ modern”

a mai adăugat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin

Cursurile vor fi ținute în 11 laboratoare care vor fi realizate pentru fiecare facultate a universității și care vor funcționa ca o rețea. A fost creat deja un concept al felului în care trebuie să arate aceste spații de către profesorii Facultății de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” ai universității.

Prezent la deschiderea evenimentului, rectorul universității, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a punctat faptul că acest proiect vine în completarea experienței antreprenoriale existente deja în Universitatea Tehnică și a amintit de proiectul SMARTER, care este deja în derulare la universitate, dar despre care a punctat că nu este dedicat studenților, ci comunității.

prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval

„Acesta este avantajul proiectului, că putem învăța studenții din universitate, care studiază acum, cum să fie antreprenori chiar din timpul facultății. Proiectul acesta ar trebui să fie firesc în universitatea noastră fiindcă, în prezent, cele mai importante proiecte ca valoare materială sunt cele dedicate antreprenoriatului. Avem o relația foarte bună și cu Societatea Antreprenorială Studențească, care derulează foarte multe proiecte, iar o parte dintre ele ne rezolvăm probleme din universitate care sunt mai la îndemâna tinerilor, ce au idei pe care noi nici nu le putem bănui”

a specificat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval

În finalul evenimentului, conf. univ. dr. ing. Cristiana Istrate, cadru didactic al universității, unul dintre experții proiectului și președintele Consiliului Executiv al Societății Antreprenoriale Studențești, a susținut o prezentare cu numele „Cine construiești viitorul? Ingineri vs. antreprenori”.

În debutul prezentării aceasta a specificat faptul că persoanele care ajung să aibă succes sunt și cele care au, implicit, viziune, care nu trăiesc doar în realitate, ci se gândesc cu un pas înainte.

conf. univ. dr. ing. Cristiana Istrate

„Acest proiect face același lucru în sensul în care ne-am gândit în echipă cum putem pregăti studenții astfel încât să se descurce la fel de bine ca în momentul în care termină facultatea, într-un mediu într-o continuă schimbare, peste 10 sau 20 de ani. Vorbim de experiențe educaționale care vor forma niște competențe cu ajutorul cărora studenții vor putea să lucreze în cercetare la fel de bine ca în activitatea companiilor. Sau vor putea să își facă propria afacere. Dar antreprenoriatul nu înseamnă doar să inițiezi afaceri, ci reprezintă la fel de bine să ai în cadrul unei companii o atitudine antreprenorială, să îți asumi un proiect pe care să-l urmărești pe toată desfășurarea acestuia”

a subliniat conf. univ. dr. ing. Cristiana Istrate
TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.