loader image

Conferința Internațională „Computational Civil Engineering” la Facultatea de Construcții și Instalații

Începând de mâine, joi, 30 mai, la Facultatea de Construcții și Instalații a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași va avea loc cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Computational civil engineering”.

Conferința va avea loc joi, 30 mai, și vineri, 31 mai, Centrul de conferințe Cuza de la Hotel Unirea, urmând a susține prelegeri personalități din domeniu din țări precum SUA, Canada, Noua Zeelandă, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord, Polonia, Italia, Republica Moldova și România.

Pe lista vorbitorilor îi regăsim pe:

  • Jason Ingham de la University of Auckland, Noua Zeelandă
  • Neculai Tutos, Klaro Consulting, SUA
  • Konstantinos Tsavdaridis, University of Leeds, din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
  • Dan Palermo, de la York University, din Canada
  • Ioan Nistor, de la University of Ottawa, Canada
  • Alex H. Bărbat, de la International Centre for Numerical Methods in Engineering, Spania

Evenimentul a devenit unul de tradiție pentru Facultatea de Construcții și Instalații, fiind organizat în parteneriat cu Societatea Academică „Matei Teiu-Botez”. Înainte de anul 2015, simpozionul era găzduit anual în colaborare cu „Spanish Association for Earthquake Engineering”, iar din 2016 s-a luat decizia ca manifestarea să fie organizată o dată la fiecare doi ani.

Din 2017, conferința internațională este desfășurată în colaborare cu The International Center for Numerical Methods in Engineering (CIMNE), de la Universitatea Tehnică a Cataloniei, Barcelona, Spania.

Scopul principal al CCE2019 este acela de a prezenta impactul utilizării noilor tehnologii IT&C în domeniul ingineriei civile și al arhitecturii, pentru a scoate în evidență beneficiile folosirii acestor unelte.

Principalele domenii care vor fi puse în discuție în cadrul conferinței:

  • Computer Aided Design and Engineering
  • Software for Civil Engineering
  • Computer Aided Training
  • Computational Methods in Civil Engineering
  • Civil Engineering Database
  • Computer-Assisted Management in Civil Engineering
  • Numerical Analyses of Civil Engineering Structures
  • Computational Fluid Dynamics
TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.