loader image

O finanțare mai mare pentru învățământul superior și continuarea evaluării școlilor doctorale, două cerințe ale Consiliului Național al Rectorilor întrunit la Iași

Duminică, 19 noiembrie, în amfiteatrul T3 din corpul T, Rectoratul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaș (TUIASI)i, a avut loc o conferință de presă în care s-au prezentat concluziile întâlnirii Consiliului Național al Rectorilor (CNR), găzduit în perioada 17 – 19 noiembrie la TUIASI. La aceasta au participat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Politehnicii ieșene, prof. univ. dr. ing. Sorin Cîmpeanu, președintele CNR, Liviu Pop, ministru al Educației, și Gigel Paraschiv, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației Naționale, responsabil cu învățământ superior.

o-finantare-mai-mare-pentru-invatamantul-superior-si-continuarea-evaluarii-scolilor-doctorale-doua-cerinte-ale-consiliului-national-al-rectorilor-intrunit-la-iasi

Rectorul TUASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a precizat că Universitatea Tehnică a fost „deosebit de onorată” să găzduiască lucrările CNR, dar și să primească reprezentanții de vârf ai ministerului. „Cu atât mai mult cu cât această întâlnire s-a suprapus și cu un moment încărcat de emoție, împlinirea a 80 de ani de existență oficială a Universității Tehnice și 204 ani de învățământ ingineresc la Iași. Cred că prin poziția de top a universității noastre am oferit cadrul legitim pentru desfășurarea lucrărilor și sunt convins că tot ce s-a discutat aici se va pune în practică, pentru că din partea Ministerului Educației, atât cât a depins de el, am avut tot sprijinul”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

Președintele CNR, prof. univ. dr. ing. Sorin Cîmpeanu, a trecut în revistă subiectele abordate în cele două zile de dezbateri ale consiliului. Cel mai important dintre acestea a fost rediscutarea finanțării învățământului superior, punând accent pe creșterea finanțării de bază, pe bursele studenților și pe susținerea activității de internaționalizare a universităților române. „Există un program «Study in Romania» prin care universitățile românești, împreună cu Guvernul României și Ministerul Educației Naționale, vrea să propună la nivel internațional oferta educațională din universitățile românești. Chiar ieri am pus la punct o strategie coerentă, este prima oară când se întâmplă acest lucruri. S-au făcut eforturi și s-a constatat că există o creștere remarcabilă a numărului de programe de studii disponibile în limbi de circulație internațională”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Cîmpeanu.

Acesta a adăugat că un alt proiect care a stârnit și discuții aprinse în ultimele două zile la Iași a fost evaluarea școlilor doctorale din România, nu a Instituțiilor organizatoare de studii universitare de doctorat și nici a programelor de doctorat. El a vorbit despre evaluarea celor 210 școli doctorale, ce urmează să se desfășoare, conform legii, pe baza unui proiect european în care sunt implicate universitățile, Ministerul Educației Naționale, Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior și consultanți internaționali selectați de către Banca Mondială. „Al treilea subiect abordat a prezentat eforturile pe care ministerul, Consiliul Național de Statistică și Prognoză în Învățământ Superior, împreună cu universitățile, le fac pentru a fundamenta cifra de școlarizare bugetată de statul român în strânsă corelație cu domeniile strategice de dezvoltare ale României. Din păcate, CNSPIS-ul nu a putut prezenta o analiză finală pentru a găsi forma de a aloca universităților locurile bugetate, dar după discuții aprinse s-a stabilit ca termen 20 decembrie 2017, când ministerul vrea să pună în dezbatere metodologia ce privește și cifrele de școlarizare pentru anul viitor, dorind ca acestea să fie corelate cu domeniile strategice de dezvoltare”, a completat prof. univ. dr. ing. Sorin Cîmpeanu.

După ce au luat parte și la întâlnirile CNR din cursul zilei de ieri, oficialii ministerului Educației au precizat că anul acesta Educația va avea cel mai mare buget din ultimii zece ani, însă președintele CNR, prof. univ. dr. ing. Sorin Cîmpeanu, a atras atenția că acest lucru se datorează și faptului că există măriri salariale ce vor crește dimensiunea bugetului. El a precizat că universitățile au solicitat creșterea finanțării de bază cu 40%, de la 2,7 miliarde de lei la 3,9 miliarde în 2018, cerând și o creștere de 25% la subvenția cămine-cantine și creșterea bugetului pentru investiții cu 50%. Secretarul de stat Gigel Paraschiv a promis că vor fi luate în considerare toate propunerile CNR de creștere a finanțării pentru instituțiile de învățământ superior din România, și că aceste creșteri se vor regăsi în bugetul de anul viitor, chiar dacă nu în procentele solicitate de Consiliul Național al Rectorilor. „Vor exista cu siguranța suficienți bani pentru acoperirea creșterilor salariale și a burselor studenților în forma în care au fost mărite de anul acesta”, a precizat Gigel Paraschiv.

Ministrul Educației, Liviu Pop, a mulțumit CNR-ului pentru strânsa colaborare pe care au avut-o în timpul discuțiilor de la Iași și a promis că va solicita punctul de vedere al forului pe problematica evaluării școlilor doctorale și a repartizării cifrei de școlarizare atunci când va avea la dispoziție toate documentele. „Suntem în perioada în care lucrăm la bugetul anului 2018 și este foarte important ca tot ce am cuprins în planul de guvernare să fie pliat pe nevoile universităților. Mă bucur că ieri am reușit să fixăm niște termene, în special pentru fundamentarea cifrei de școlarizare. O structură a ministerului care nu a funcționat mai deloc în ultimii șase ani de zile și-a autoimpus termenul de 20 decembrie pentru a veni cu indicatorii clari, așa cum spune legea, către minister, iar anul viitor cifra de școlarizare pentru universitățile din România să fie fundamentată serios”, a precizat Liviu Pop.

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.