loader image

Zilele TUIASI 2021: Simpozionul Istoria Învățământului și Științelor Tehnice a ajuns la cea de-a XIII-a ediție

Zilele Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) 2021 s-au încheiat vineri, 12 noiembrie 2021, cu cea de-a XIII-a ediție a „Simpozionului de Istoria Învățământului și Științelor Tehnice”. Manifestarea, devenită una de tradiție deja în perioada sărbătoririi Zilelor TUIASI, a reunit profesori ai Politehnicii ieșene, dar și invitați externi, pentru a celebra și componenta culturală a instituției de învățământ superior tehnic.

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică la TUIASI și organizatorul principal din ultimii ani al acestui simpozion, a precizat, în deschiderea evenimentului, că manifestarea are de acum maturitatea dată de istoria celor 12 ediții încheiate. Inițiat de acad. Horia Teodorescu, simpozionul s-a desfășurat neîntrerupt, iar acum are „propria sa identitate, un grup țintă destul de larg și colegi care vin cu diverse lucrări la această manifestare în mod constant”, după cum a explicat prorectorul TUIASI.

„Încercăm să menținem această dimensiune istorică a abordărilor intelectuale din Politehnică. Am mai spus-o de multe ori, dacă în alte domenii istoria unei discipline sau a unui domeniu este deja o materie cu o identitate foarte bine stabilită, cum este istoria medicinei, filosofiei, pedagogiei. Unele istorii se întind pe mii de ani. Însă istoria tehnicii este mai puțin consistentă din acest punct de vedere pentru că mărturiile istorice sunt mai reduse. Și, în general, tehnica s-a dezvoltat mult mai mult în ultimii 20 de anii”

a precizat prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin

Acesta a specificat în mesajul său introductiv că au existat dintotdeauna decalaje foarte mari între domenii, iar rolul unui astfel de simpozion este de a cultiva o atitudine de concentrare a trecutului. An de an, de altfel, după cum explică prorectorul, simpozionul și-a mărit consistența prin numărul de participanți și prin invitații pe care i-a adus.

„Colegii noștri de la Automatică și Calculatoare atunci când vin cu diverse lucrări de istorie se referă la calculatoare de acum 20-30 de ani, care pentru tinerii nativi digital de astăzi pare o perioadă de cretacic, dar în același timp ne referim la diverse momente istorice care se pierd în negura timpului. Simpozionul are locul său în asigurarea dimensiunea culturală a Politehnicii din Iași, iar comunitatea academică se mândrește cu el”

a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin

Invitatul special al ediției de anul acesta a fost istoricul ieșean prof. univ. dr. Gheorghe Iacob, specializat în istorie contemporană, care predă la Facultatea de Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În descrierea sa, prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin l-a prezentat ca fiind un om recunoscut pentru verva științifică, personală și ca fiind „un om de știință neobosit”.

Prof. univ. dr. Gheorghe Iacob a scos în evidență rolul Iașului în anii Unirii și a făcut o paralelă între situația de astăzi și cea din urmă cu 100 de ani în conferința sa intitulată „România de la 1859 la 1939. Locul în Europa. Alternative (modele) de dezvoltare”.

„După 80 de ani de la instituţionalizarea procesului de modernizare – în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza –, România era o ţară din zona «medie» a Europei: locul 8 ca populaţie (cu aproximativ 20 milioane locuitori în 1940); locul 10 ca suprafaţă; performanţe economice comparabile cu cele din ţările dezvoltate. La unele repere însă (venit naţional/ cap de locuitor; productivitate; natalitate şi mortalitate ş.a.), se afla între ţările slab dezvoltate ale continentului. Era considerată – la nivelul cancelariilor, dar şi al opiniei publice – ca o ţară a familiei europene. Al Doilea Război Mondial a întrerupt un proces, care în câteva decenii putea să-i îmbunătăţească semnificativ poziţia în «clasamentul» european”,

a punctat prof. univ. dr. Gheorghe Iacob în lucrarea prezentată la conferință

În continuare, în volumul colectiv al conferinței se regăsesc lucrările:

  • O Politehnică la Iași la 1850?

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen SEGHEDIN |
Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

  • Este posibil sfârșitul civilizației tehnologice actuale? Câteva reflecții din vremea pandemiei

Conf. univ. dr. Mihai DORIN |
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

  • Ecuațiile lui Maxwell: de la neîncrederea inițială la recunoașterea universală

Prof. univ. dr. ing. Ion BOGDAN |
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

  • Din istoricul alimentării cu apă a orașului Iași

Conf. univ.dr. Gabriel Asandului |
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

  • Ctitori de şcoli în Facultatea de Mecanică – IN MEMORIAM

Conf. dr. ing. Gelu IANUŞ | Prof. univ. dr. ing. Dumitru OLARU
Facultatea de Mecanică,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

  • Evoluția sistemelor de calcul

Prof. univ. dr. ing. Vasile MANTA |
Facultatea de Automatică și Calculatoare,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

  • Gheorghe Savin și Hugo Rosman – personalități ieșene ale Electrotehnicii românești, pionieri în cercetarea circuitelor neliniare și parametrice

Prof. univ. dr. ing. Adrian A. ADĂSCĂLIȚEI |
Facultatea de Electrotehnică, Energetică și Informatică Aplicată,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

  • Istoria siliciului și dezvoltarea tehnicii

Conf. univ. dr. ing. Andrei Victor SANDU |
Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

  • Momente din istoria textilelor nețesute

Conf. univ. dr. ing. Iuliana Gabriela LUPU, Conf. univ. dr. ing. Liliana HRISTIAN |
Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

  • „Memorat” – metodă de vizualizare în timp şi spaţiu a memoriei construite

Asist. univ. dr. arh. Ramona COSTEA, Asist. univ. dr. arh. Tiberiu TEODOR-STANCIU |
Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

  • Scurt istoric al activității de cadastru în România modernă (1918-2021)

Conf. univ. dr. ing. Horațiu-Iulian HOGAȘ, Șef lucr. dr. ing. Mihaela MACOVEI și Șef lucr. dr. ing. Cristian ONU |
Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

  • Nicolaie Irimiciuc – fondator a Școlii de Mecanică Teoretică

Prof. univ. dr. ing. mat. Daniel Condurache |
Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

TUIASI Logo
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi
TUIASI este printre primele instituții de învățămînt superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație.