Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a deschis de luni, 3 iulie 2023, admiterea pentru anul universitar 2023 – 2024. În funcție de facultatea pe care o vor alege viitorii ingineri sau arhitecți, perioada de depunere a dosarelor va fi până cel târziu pe 21 iulie, iar locurile rămase neocupate vor fi scoase la concurs în sesiunea de toamnă, programată pentru 4 – 15 septembrie 2023.
TUIASI a primit de la Ministerul Educației mai multe locuri față de anul trecut pentru admiterea din această vară. În total, oferta educațională a Politehnicii ieșene va fi de peste 8.500 de locuri la admitere, la toate cele trei cicluri de studii, jumătate dintre ele fiind bugetate, fără taxe pentru studenții care vor să devină ingineri sau arhitecți. Pentru programele de master, înscrierea se va desfășura în perioada 10 – 23 iulie.
Și anul acesta TUIASI oferă o facilitate introdusă în premieră la nivel național încă din 2017 și ușor adaptată în urmă cu doi ani: un candidat se poate înscrie la oricâte specializări dorește, la taxă sau la buget, în cadrul a trei facultăți ale Politehnicii ieșene, prin depunerea unui singur dosar și prin achitarea unei singure taxe. Dacă dorește să-și depună dosarul și la celelalte 8 facultăți ale TUIASI, candidatul va trebui să achite o taxă suplimentară de înscriere.
Întregul proces de admitere la TUIASI poate fi urmărit în timp real pe platforma construită de specialiștii universității. Și anul acesta candidații sunt încurajați să își depună online dosarul de înscriere, însoțit de copii ale documentelor, iar în cazul în care vor fi declarați admiși, fiecare facultate a stabilit o perioadă de confirmare a locului, când actele trebuie să fie aduse în original.
Candidații au la dispoziție un manual de utilizare a platformei, pentru a se familiariza cu procedura, dar și un ghid cu cele mai des întâlnite întrebări și răspunsurile la ele. Pentru cei care doresc să-și depună dosarele personal, vor exista puncte organizate de comisiile de admitere de la fiecare dintre cele 11 facultăți ale TUIASI.
Majoritatea facultăților de la Politehnica ieșeană au drept criteriu principal de admitere media generală obținută de elevi la examenul de bacalaureat, cu trei excepții.
- pentru Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI), media de admitere va fi formată din 40% media de la examenul de bacalaureat și 60% nota la Matematică, Informatică sau Fizică din cadrul aceluiași examen de finalizare a studiilor;
- Facultatea de Automatică și Calculatoare păstrează sistemul de admitere prin examen scris, care a rămas valabil inclusiv în perioada pandemiei, și care presupune un test grilă la Matematică sau Informatică. Media de admitere e formată din 80% media de la această examinare și 20% media generală la bacalaureat;
- Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” organizează un concurs de desen tehnic și desen liber pentru admitere. Nota de la această probă va reprezenta 70% din media de admitere, în timp ce diferența de 30% va fi reprezentată de media generală la bacalaureat.
Fiecare facultate are criterii speciale de admitere fără concurs, care favorizează în special elevii ce au obținut distincții la olimpiade și la alte competiții de profil. Acestea pot fi consultate la linkul următor.
Tinerii care vor alege una dintre facultățile TUIASI pentru a deveni ingineri sau arhitecți se vor bucura și de faptul că TUIASI este membră a Consorțiului European INGENIUM, având porțile deschise către zeci de universități de top din Europa unde pot studia pentru câteva luni în cadrul programelor de schimburi universitare.
Aceștia se vor putea caza în Campusul „Tudor Vladimirescu” și vor putea celebra, alături de ceilalți 8.000 de tineri „vecini” în mini-orașul din inima Iașului, cele mai frumoase clipe de studenție. Anul acesta, în cadrul Zilelor Campusului „Tudor Vladimirescu”, a fost organizat cel mai mare festival studențesc din țară, care a inclus zeci de jocuri și activități pentru studenți, precum și un concert susținut de renumita formație Alternosfera.